UE dă 410 milioane euro pentru... „unicorni“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE dă 410 milioane euro pentru... „unicorni“

Economie 10 Aprilie 2018 / 16:34 734 accesări
UE sprijină cu 410 milioane euro un fond de investiții dedicat start-up-urilor inovatoare

UE sprijină cu 410 milioane euro un fond de investiții dedicat start-up-urilor inovatoare

Uniunea Europeană a lansat astăzi un așa-numit fond de fonduri cu capital de risc de 410 milioane euro, prin care speră să stimuleze investiții noi în start-up-uri inovatoare din Europa, în valoare de 6,5 miliarde euro. Fondul, numit VentureEU, are drept scop utilizarea fondurilor UE pentru a atrage investiții publice și private pentru până la 1.500 de firme nou înființate. Sprijinite cu o finanțare comunitară de 410 milioane euro, cele șase fonduri de investiții selectate urmăresc să obțină până la 2,1 miliarde de euro din investiții publice și private. La rândul său, acest lucru va determina o investiție nouă de 6,5 miliarde de euro în start-up-uri inovatoare, dublând valoarea capitalului de risc disponibil în prezent în Europa, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. „Fondurile de capital de risc sunt vitale pentru creșterea start-up-urilor inovatoare, dar rămâne un domeniu subdezvoltat în Europa. În 2016, fondurile de capital de risc au investit aproximativ 6,5 miliarde euro în UE, față de 39,4 miliarde euro în Statele Unite. În plus, fondurile de investiții din Europa sunt prea mici - în medie, 56 milioane euro, comparativ cu o medie de 156 milioane euro în SUA“, spune comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas. De asemenea, numărul de startup-uri care au atins statutul de „unicorn“ (valoare de piață de peste un miliard de dolari), a fost de 26 în UE, la sfârșitul lui 2017, comparativ cu 109 în Statele Unite și 59 în China.



12