UE dă asigurări Turciei în legătură cu ajutorul financiar pentru refugiații sirieni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE dă asigurări Turciei în legătură cu ajutorul financiar pentru refugiații sirieni

06 Iunie 2017 / 22:55 562 accesări

Ajutorul total de 3 miliarde de euro promis Turciei de Bruxelles pentru a găzdui trei milioane de refugiați sirieni va fi alocat în proiecte umanitare până la sfârșitul anului, a anunțat marți Uniunea Europeană, relatează AFP.

'Noi știm exact ce vom face cu cele trei miliarde de euro (...) până la sfârșitul anului', a declarat la Antakya (sud-est) ambasadorul UE în Turcia, Christian Berger.

Christian Berger s-a deplasat în acest oraș situat în apropiere de granița siriană pentru a supraveghea livrarea de echipament medical în valoare de 220.000 de euro din fonduri UE către un centru de sănătate în care sunt tratați 300 de refugiați zilnic și care oferă pregătire asistentelor și medicilor sirieni.

UE a promis Ankarei un ajutor de trei miliarde de euro în schimbul reducerii fluxului de migranți clandestini către Europa, în cadrul unui acord încheiat anul întrecut între Bruxelles și Turcia. Bruxellesul s-a angajat totodată să accelereze negocierile de aderare a Turciei la UE și să scutească de vize cetățenii turci care călătoresc în UE, cu condiția ca Ankara să îndeplinească 72 de criterii.

Însă, în timp ce acordul a permis reducea drastică a fluxului migrator către Europa, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat frecvent Bruxellesul că nu oferă fondurile promise.

În mai, 811 milioane de euro au fost oferite de UE pentru a finanța proiecte umanitare în cadrul acestui acord, conform cifrelor oferite de Bruxelles.

Turcia găzduiește circa 2,9 milioane de sirieni care au fugit de războiul civil din țara lor izbucnit în 2011, potrivit datelor oferite de Ministerul de Interne turc.

Taguri articol


12