România are aproximativ 900.000 de hectare de teren contaminat, iar pentru ecologizarea acestuia ar fi nevoie de cel puţin cinci miliarde de euro, a declarat Laszlo Borbely, care a semnat, la Câmpina, primul contract pentru ecologizarea unui batal din programul POS-Mediu. \"La minister (ministerul Mediului - n.r.), anul trecut, pentru prima oară s-au alocat prin hotărâre de Guvern 120 de milioane de lei pentru ecologizarea unor zone poluate. Prin Fondul de mediu vom aloca circa 300 de milioane de lei tot pentru depoluare şi avem 100 de milioane de euro din care, prin trei contracte pe care le semnăm, vor fi epuizate numai 44 de milioane. Deci mai e loc pentru peste 60 de milioane şi noi am făcut apel către toţi cei care ar putea să intre în acest program. Avem peste 1.000 de situri contaminate în România. Lucrăm acum la o strategie a ministerului şi, evident, la o listă de priorităţi, pentru că sunt unele situri la care le putem amâna\", a afirmat Borbely. Ministrul Mediului a precizat că în anii 1990 s-au privatizat foarte multe companii, iar cele mai multe dintre acestea nu au suficienţi bani pentru decontaminarea terenurilor pe care le-au cumpărat. Iar problema nu se poate oricum rezolva deoarece, în momentul de faţă, prin programul POS - Mediu pot primi fonduri doar autorităţile locale, nu şi companiile, care deţin cea mai mare parte a terenurilor contaminate din România. \"Va trebui să discutăm cu UE, să dăm măcar o parte din banii europeni în cazul în care vine o companie şi îşi asumă răspunderea să închidă aceste situri sau să decontamineze\", a spus ministrul Mediului.