ALTERNATIVA BIOCOMBUSTIBILILOR Obiectivele privind investiţiile în eficienţa energetică din UE nu au fost realizate, iar perioada medie de amortizare depăşeşte 50 de ani, în cazuri extreme, 150 de ani, potrivit unui raport al Curţii Europene de Conturi, care a evaluat proiecte din Italia, Cehia şi Lituania. Însă, Europa poate înlocui în mod eficient carburanţii fosili utilizaţi în transporturi cu carburanţi din surse regenerabile, fără a recurge la biocombustibilii care afectează mediul, afirmă un raport realizat de institutul olandez de cercetare CE Delft1, la cererea unor organizaţii de mediu. Raportul intitulat ”Alternative sustenabile pentru biocarburanţii utilizaţi în UE proveniţi din plante cultivate” explorează scenarii ce recomandă o schimbare majoră a politicii UE, acordând prioritate eficienţei energetice şi accelerării adoptării energiei electrice din surse regenerabile şi a biocarburanţilor durabili, cum ar fi cei produşi din deşeuri şi reziduuri.

În conformitate cu obligaţiile asumate la nivelul UE, până în 2020, 10% din carburanţii utilizaţi în sectorul european al transporturilor trebuie să provină din surse regenerabile, în timp ce producătorii de carburanţi sunt şi ei obligaţi să reducă cu 6% intensitatea de carbon a acestora. Guvernele UE vor să atingă aceste obiective prin folosirea pe scară largă a biocarburanţilor produşi din plante cultivate pe terenuri agricole sau forestiere, ignorând impactul semnificativ de mediu şi social al acestora, inclusiv ocuparea de noi terenuri destinate culturilor agricole şi emisiile de carbon rezultate. Conform unui studiu al CE, majoritatea biocarburanţilor comercializaţi în prezent în Europa au emisii de carbon egale sau doar cu puţin mai mici ca ale carburanţilor fosili convenţionali, dacă se iau în considerare şi emisiile provenite de la Schimbarea Indirectă a Utilizării Terenului (ILUC). Raportul CE Delft1, realizat la cererea organizaţiilor Greenpeace, BirdLife Europa, European Environmental Bureau şi Transport&Environment, arată ce înseamnă o schimbare reală a politicii în acest domeniu, în comparaţie cu compromisul nesatisfăcător oferit de CE în octombrie 2012. Dacă propunerea va fi adoptată în forma ei actuală, cel puţin jumătate din ţinta de 10% pentru biocarburanţii utilizaţi în transporturi, până în 2020, ar fi îndeplinită cu ajutorul unor biocarburanţi care afectează mediul, concomitent cu permisiunea creşterii consumului total a acestora.

COSTURI PREA MARI Curtea de Conturi Europeană a evaluat dacă investiţiile în eficienţa energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune prezentau un bun raport cost eficacitate. Curtea a constatat că proiectele selectate pentru finanţare de autorităţile statelor UE nu aveau obiective raţionale din perspectiva raportului cost - eficacitate, şi anume costul pe unitate de energie economisită. Obiectivele proiectelor erau economisirea de energie şi îmbunătăţirea confortului, dar proiectele nu erau selectate pentru finanţare pe baza potenţialului lor de a produce avantaje financiare prin economisirea de energie, ci, mai degrabă, pe baza faptului că, în general, clădirile care făceau obiectul acestor proiecte erau privite ca pregătite pentru finanţare, dacă necesitau renovare şi dacă documentaţia acestora respecta cerinţele.

EVALUĂRI NEADECVATE Auditul a fost realizat în Cehia, Italia şi Lituania, ţările care au primit cele mai mari contribuţii din partea Fondului de coeziune şi a Fondului european de dezvoltare regională pentru măsuri privind eficienţa energetică pentru perioada de programare 2007-2013 şi care au alocat, de asemenea, cele mai mari sume pentru proiecte până în 2009. Auditul a inclus o examinare a patru programe operaţionale şi a unui eşantion de 24 de proiecte de investiţii privind eficienţa energetică a clădirilor publice. Pentru a ameliora investiţiile în eficienţa energetică, Curtea recomandă CE să se asigure că finanţarea acordată prin politica de coeziune pentru măsurile privind eficienţa energetică se supune următoarelor condiţii: realizarea unei evaluări adecvate a nevoilor, efectuarea unei monitorizări regulate, utilizarea unor indicatori de performanţă comparabili, precum şi utilizarea unor criterii transparente de selecţie a proiectelor şi a unor costuri standard de investiţie pe unitate de energie care trebuie economisită, cu o perioadă simplă de amortizare maximă acceptabilă.