Vicepreşedintele Comisiei de Transport şi Turism din Parlamentul European Adriana Ţicău a participat în perioada 29-30 noiembrie la Zilele TEN-T 2011, la Anvers, în Belgia. Conferinţa, organizată de către Comisia Europeană, a reunit reprezentanţi la nivel înalt din domeniul transportului cu scopul de a dezbate şi pregăti noul cadru pentru Reţelele trans-europene de Transport (TEN-T) precum şi instrumentele propuse de către Comisia Europeană în octombrie 2011, în cadrul Regulamentului privind orientările pentru dezvoltarea reţelelor TEN-T şi în cadrul Regulamentului privind facilitatea de conectare a Europei. În cadrul atelierului tematic „Transportul multimodal de marfă: rolul porturilor şi al căilor navigabile interioare pentru sectorul transportului“, Adriana Ţicău a subliniat că atât dezvoltarea economică şi socială a UE cât şi competitivitatea sa pe plan internaţional depind de dezvoltarea sistemului de transport trans-european. „Consider că pentru dezvoltarea transportului fluvial şi pentru asigurarea intermodalităţii în porturile fluviale, ar trebui să avem cât mai multe porturi fluviale ca noduri, principale sau secundare, ale reţelei nucleu. De exemplu, conurbaţia Galaţi-Brăila-Măcin ar trebui să devină un nod al reţelei nucleu şi ar trebui să dezvoltăm aici un terminal multimodal care să permită conectarea eficientă a porturilor fluviale cu sistemul de cale ferată şi cu sistemul rutier de transport“, a declarat Ţicău.