UE regretă decizia Elveției de a limita accesul muncitorilor români și bulgari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE regretă decizia Elveției de a limita accesul muncitorilor români și bulgari

10 Mai 2017 / 20:55 571 accesări

Comisia Europeană și-a exprimat, miercuri, regretul față de decizia Guvernului elvețian de a limita, timp de un an, accesul resortisanților români și bulgari pe piața muncii din Elveția, informează Reuters.

"Astăzi, Consiliul Federal a decis să invoce o clauză care permite limitarea cantitativă a liberei circulații a persoanelor cu privire la noile permise de ședere pentru cetățenii din Bulgaria și România", a declarat un purtător de cuvânt al Executivului comunitar.

"Comisia regretă această decizie având în vedere tendința generală de scădere a numărului de solicitări de permise de ședere din partea cetățenilor europeni", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Libera circulație a muncitorilor între Elveția și Uniunea Europeană este reglementată printr-o serie de acorduri bilaterale, însă o așa-numită "clauză de salvgardare" permite Elveției să reintroducă, în mod unilateral, o limită cu privire la numărul de noi permise de ședere eliberate dacă numărul persoanelor care ajung în Elveția depășește un anumit nivel.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016 — mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere de tip 'B' pentru cetățenii români și bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor trei ani, de 1.024 de permise.

În aceste condiții, Guvernul elvețian a decis miercuri să limiteze la 996 numărul de noi permise de ședere de tip 'B' (durată de ședere între 1 și 5 ani), care vor fi eliberate pentru muncitorii români și bulgari în următoarele 12 luni.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că partea elvețiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveția în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE și în 2013 pentru celelalte state membre UE.

Taguri articol


12