UE, retrogradată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Moody’s: „Tai, deci exist!”

UE, retrogradată

Eveniment 05 Septembrie 2012 / 00:00 315 accesări

Think big. Gândeşte la scară mare. E noua mantră a agenţiei de rating Moody’s. Încercaţi să vă închipuiţi discuţia de ieri între şefii companiei. Oficial 1: Trebuie să facem ceva să ieşim din nou în evidenţă, că imbecilii din Grecia şi Bernanke (preşedintele băncii centrale din SUA - n.r.), ăla cu simpozionul lui de Jackson Hole, ne-au furat lumina reflectoarelor. E mai rău decât i-am şantajat noi pe ei cu ratingul. Oficial 2: Să tăiem ratingul unei ţări! Oficial 3: Nu, am tăiat în stânga şi-n dreapta, le-am tăiat tuturor şi ratingul, şi elanul; n-am surprinde cu nimic. Oricum, s-au obişnuit. Oficial 4: Ştiu! Tăiem ratingul ÎNTREGII Uniuni Europene. Tăcere, urmată de aplauze. Oh, dar staţi, că am o idee şi mai bună. Ce-ar fi să coborâm doar perspectiva ratingului UE, de la „stabilă” la „negativă”, şi să spunem că există riscuri în privinţa Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Olandei, ţări care fac 45% din veniturile bugetare ale UE? O tăcere şi mai lungă, urmată de aplauze, bis şi şampanie. „Situaţia de credit a statelor membre este puternic corelată, deoarece toate sunt expuse, în diferite grade, la criza datoriilor din zona euro. Mai mult, o eventuală slăbire a angajamentului statelor membre faţă de UE şi o modificare a cadrului fiscal pot avea ample efecte negative”, se arată în comunicarea oficială a Moody’s. Dar cui îi mai pasă?

Taguri articol


12