„UE s-ar putea destrăma”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UDMR

„UE s-ar putea destrăma”

Politică 09 August 2011 / 00:00 603 accesări

Deputatul UDMR Edler Andras Gyorgy a declarat, ieri, că, în urma crizei economice mondiale, Uniunea Europeană ar putea să se destrame, ceea ce, în opinia sa, ar însemna o „reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal”. Parlamentarul, care a studiat relaţii economice internaţionale la Universitatea „Transilvania” din Braşov, a arătat că, de fapt, prin înfiinţarea UE s-a urmărit standardizarea unor naţiuni cu un istoric de o mie, două mii de ani. „Noi am vrut să concurăm Statele Unite ale Americii cu aceste măsuri. Numai că s-a uitat un lucru: America are o istorie de 200 de ani, iar fiecare stat din Uniune are o istorie de mii de ani, are propriile specificităţi. Nu putem să trecem peste acest lucru. Nu putem să le obligăm să funcţioneze la fel”, a spus Edler Andras Gyorgy. El a subliniat că ţările membre nu pot fi determinate, prin legi şi prin reglementări artificiale, să se comporte „de mâine” altfel.



12