Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, au anunţat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi premierul canadian, Stephen Harper. Înţelegerea trebuie aprobată de parlamente şi de statele membre UE. ”Acordul va asigura noi oportunităţi companiilor în UE şi Canada, prin creşterea accesului bunurilor şi serviciilor pe cele două pieţe, şi va deschide noi oportunităţi investitorilor europeni”, a afirmat Barroso. După intrarea în vigoare, acordul va conduce la creşterea cu 23% a schimburilor comerciale dintre UE şi Canada, însemnând un plus de 26 de miliarde de euro. Impactul asupra PIB-ului UE va fi de 12 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor CE. Acordul asigură accesul la bunuri şi servicii, transparenţă şi protecţie pentru investiţii, cooperare în privinţa reglementărilor şi achiziţiilor publice. Detaliile nu au fost încă dezvăluite, întrucât sunt necesare încă unele reglaje şi verificări din partea juriştilor, a declarat un oficial canadian.
Premierul canadian, Stephen Harper, a anunţat, vineri, anularea regimului obligativităţii vizelor de călătorie impuse cetăţenilor Cehiei, pentru a evita o blocare a acordului de liber-schimb încheiat cu UE. Guvernul canadian a decis în 2009 să reintroducă regimul obligativităţii vizelor pentru cehi, care fusese abolit în 2007, din cauza numărului considerat excesiv de cereri de azil depuse de cetăţeni din această ţară, marea majoritate rromi, care denunţau discriminări. Autorităţile canadiene au apreciat că reformarea dreptului la azil în Canada a permis soluţionarea problemei, reducând solicitările nefondate.