25 Noiembrie 2024, 17:58
Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, intenţionează să înceapă investigarea afacerilor din comerţul online, întrucât consideră că unele companii restricţionează vânzarea de produse către alte state UE. „Este timpul să eliminăm barierele în comerţul online, o parte vitală a unei adevărate Pieţe Digitale Unice în Europa“, a spus Vestager. Anul trecut, aproximativ jumătate dintre consumatorii din Uniunea Europeană au făcut cumpărături online, potrivit datelor CE. Totuşi, dintre ei, doar 15% au cumpărat de la un vânzător aflat într-un alt stat membru UE, ceea ce arată că există încă multe bariere în comerţul transfrontalier pe internet, potrivit unui comunicat publicat ieri de CE.