UE a reafirmat vineri că susţine eventuale sancţiuni propuse de Consiliul de Securitate ONU, dacă Iranul continuă să nu coopereze cu comunitatea internaţională, într-o declaraţie adoptată la summit-ul liderilor europeni, organizat la Bruxelles. UE îşi reiterează oferta de a continua dialogul cu Teheranul, cu scopul de a ajunge la o soluţie negociată. ”Trebuie să convingem Iranul că este necesar să răspundă lumii”, a apreciat prim-ministrul britanic, Gordon Brown. ”Poziţia Europei este foarte clară, este nevoie de sancţiuni, decizia este luată”, a comentat, la rândul său, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.
Joi, la New York, reprezentanţii american, britanic şi francez la ONU au accentuat presiunea asupra Iranului, ameninţând acest stat cu iniţierea, la începutul anului 2010, a unui nou proces de sancţiuni în Consiliul de Securitate, în cazul în care continuă să-şi încalce obligaţiile internaţionale. Cele şase puteri însărcinate cu negocierea dosarului nuclear iranian - China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania - urmează să prezinte o analiză a situaţiei înainte de sfârşitul anului. Iranul este deja vizat de patru rezoluţii ale Consiliului de Securitate, printre care trei însoţite de sancţiuni, din cauza refuzului de a suspenda îmbogăţirea uraniului.