În zilele noastre, România poate fi considerată țara paradoxurilor, întrucât unele comune sunt în floare, după ce au reușit să absoarbă fonduri europene pentru realizarea proiectelor de infrastructură, iar altele trăiesc de pe o zi pe alta, în timp ce proiectele europene pentru reabilitări de clădiri și infrastructuri sunt întârziate de birocrație. Într-o situație nefericită se află și comuna Vulturu, unde Primăria nu numai că nu a reușit să implementeze două proiecte de mare amploare, ci a ajuns și în situația în care își numără ultimii bani pentru angajați.
PLANURI DE COMBATERE A CRIZEI Primarul Eugen Berbec a declarat că situația financiară din comuna pe care o administrează este critică și unica soluție de a ieși din criză este de a primi ajutorul UE prin noul exercițiu financiar 2014-2020. „Bugetul local este la pământ și mă gândesc cu groază că mai am bani doar pentru luna viitoare pentru a-mi plăti angajații. În Primărie există doar nouă angajați și cu greu putem plăti salariile. Ne aflăm în această situație deoarece și oamenii sunt săraci, pentru că locurile de muncă sunt rare. Așadar, nu avem cum să suportăm cheltuielile pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare și pentru reabilitarea grădiniței. Pentru acestea am inițiat niște proiecte cu finanțare europeană, dar încă așteptăm un răspuns. 85% din bugetul local este format din taxele și impozitele pe care le încasăm de la firmele agricole din zonă. Din acest motiv, așteptăm să fie demarat noul exercițiu financiar 2014-2020, pentru inițierea unor proiecte agricole pentru tinerii din comună care vor să-și deschidă afaceri în acest domeniu. Avem șanse mari de reușită, având în vedere că primim sprijin din partea Camerei Agricole, care ne oferă servicii de consultanță și de proiectare. Doar așa mai putem adăuga alți bani la buget, care să ne aducă pe o linie de plutire”, a declarat edilul.