UE va debloca o parte din fondurile suspendate care erau destinate Bulgariei, la începutul acestei săptămîni, potrivit cotidianului german ”Die Welt”. Comisia Europeană va debloca prima tranşă de 115 milioane de euro din programul ISPA pentru proiecte de infrastructură, menite să îmbunătăţească drumurile Bulgariei, precizează publicaţia germană, citînd surse proprii. Fondurile au fost suspendate după ce fostul şef al Agenţiei pentru Infrastructură, Veselin Gheorghiev, a fost acuzat că a atribuit contractele în valoare de zeci de milioane de leva unor companii conduse de doi fraţi ai săi. Potrivit publicaţiei, în urmă cu zece luni, CE a fost nevoită să recurgă la măsura fără precedent de a suspenda bani destinaţi sectorului agricol şi managementului administraţiei ca răspuns faţă de acuzaţiile că ar fi grăbit în mod iraţional aderarea României şi Bulgariei la bocul comunitar.
Fondurile deblocate vor veni ca un noroc neaşteptat pentru premierul bulgar, socialistul Serghei Stanişev, înaintea alegerilor generale de la 5 iulie, care ar urma să fie cîştigate de partidul primarului oraşului Sofia, Boiko Borisov, care se bucură de o mare popularitate. Publicaţia germană descrie ca fiind probabil o pură coincidenţă faptul că actualul comisar responsabil cu fondurile ISPA, Danuta Hubner, este un socialist polonez.