UE va iniţia negocierile Brexit abia după asumarea de către Londra a obligaţiilor restante

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE va iniţia negocierile Brexit abia după asumarea de către Londra a obligaţiilor restante

Externe 17 Martie 2017 / 19:05 521 accesări

Uniunea Europeană intenţionează să amâne orice negocieri cu Marea Britanie pe tema viitoarelor relaţii comerciale până când Guvernul Theresa May va oferi garanţii că va achita obligaţiile financiare asociate apartenenţei la comunitatea europeană, estimate la 60 de miliarde de euro, afirmă surse UE. În ceea ce pare a fi o înăsprire a poziţiei Bruxellesului faţă de Guvernul Theresa May, doi funcţionari europeni au declarat pentru agenţia Bloomberg că, potrivit estimărilor, se va ajunge abia la începutul anului 2018 la un acord privind datoriile Marii Britanii faţă de comunitatea europeană. Conform oficialilor citaţi, Uniunea Europeană este hotărâtă să stabilească unilateral ritmul negocierilor, dat fiind că intrarea într-o criză de timp ar fi în dezavantajul Marii Britanii, astfel că suma exactă a datoriei britanice faţă de Blocul comunitar ar urma să fie anunţată abia după alegerile parlamentare programate în Germania în septembrie. Poziţia intransigentă a Bruxellesului sporeşte probabilitatea încheierii negocierilor cu Marea Britanie fără un acord politic, economic şi comercial post-Brexit, situaţie care va fi în principal în detrimentul Londrei.

Potrivit estimărilor experţilor europeni, Marea Britanie ar avea de onorat obligaţii în valoare de 60 de miliarde de euro care decurg din apartenenţa la Uniunea Europeană. Londra a semnalat în mai multe rânduri intenţia de a negocia aceste obligaţii, însă Bruxellesul probabil nu va face concesii, insistând pentru onorarea restanţelor în totalitate. "Nu este rezonabil, nu cred, pentru Marea Britanie să continue să facă plăţi bugetare uriaşe deşi părăseşte UE", a afirmat recent Boris Johnson, ministrul britanic de Externe. "Situaţia post-Brexit nu va putea fi la fel de profitabilă şi de bună precum cea anterioară Brexit", a transmis vineri Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri Economice într-un interviu acordat Bloomberg.

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a forţa Marea Britanie să aştepte câteva luni începerea negocierilor efective pe tema Brexit, scopul fiind reducerea timpului, pentru a afecta controlul Guvernului britanic asupra ajungerii la un acord avantajos, au afirmat zilele trecute alţi oficiali UE citaţi de agenţia Bloomberg.

Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie vor dura cel mult doi ani de la declanşarea procedurii Brexit. Însă, chiar dacă Londra va declanşa procedura acum, liderii de la Bruxelles vor stabili când încep negocierile efective. Guvernul Theresa May vrea să declanşeze procedura de scoatere a Marii Britanii din UE în cursul lunii martie, ea sperând să aibă de atunci doi ani pentru obţinerea unui acord favorabil Marii Britanii. Însă doi oficiali UE au afirmat, sub protecţia anonimatului, că liderii celorlalte 27 de state UE par a vrea să înceapă negocierile efective pe 20 iunie. "Până acum, Theresa May stabilea agenda, dar imediat ce va declanşa procedura Brexit, balanţa puterii se înclină spre UE, iar ea va trebui să aibă răbdare", notează agenţia Bloomberg. Chiar dacă liderii statelor UE se vor reuni în aprilie sau mai pentru stabilirea "cadrului" negocierilor cu colegii britanici, discuţiile efective nu vor putea începe până când Comisia Europeană nu va stabili liniile de negociere. Nu este clar cât de rapid vor fi obţinute toate autorizaţiile necesare iniţierii negocierilor.

"Până în acest punct, Theresa May a controlat timpul, refuzând, în pofida solicitărilor de claritate şi urgenţă ale colegilor UE, să activeze Articolul 50 înainte de elaborarea unui plan de negociere şi de obţinerea acordului Parlamentului. Însă acum Marea Britanie ar fi singura care ar avea de pierdut dacă nu va reuşi să ajungă la un acord privind desprinderea de UE", explică agenţia Bloomberg.



12