UE va lansa un plan anticriză în zece zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noi speranţe

UE va lansa un plan anticriză în zece zile

Externe 01 Decembrie 2011 / 00:00 466 accesări

UE va elabora, în zece zile, un plan anticriză ale cărui principii au fost fixate la summit-urile UE şi Zonei Euro din 26 şi 27 octombrie, a declarat vicepreşedintele CE, Olli Rehn. La summit-urile amintite, liderii UE au elaborat un pachet de măsuri vizând să scoată Zona Euro din criză. Printre acestea se numără recapitalizarea marilor bănci, un al doilea pachet de salvare pentru Grecia, ce include anularea a 50% din creanţele deţinute de investitori privaţi şi extinderea Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară (FESA). Următorul summit UE va avea loc în 8 - 9 decembrie.

ACŢIUNI BANCARE COORDONATE Băncile centrale din principalele economii mondiale au anunţat un program de acţiune coordonată pentru a atenua presiunile asupra sistemul financiar global. BCE, Fed (Rezerva Federală americană), Banca Angliei şi băncile centrale din Japonia, Canada şi Elveţia se vor mobiliza, din 5 decembrie, pentru a uşura accesul la finanţare al persoanelor fizice şi juridice. Prin măsurile adoptate, băncile comerciale vor putea achiziţiona mai ieftin dolari şi vor avea asigurat accesul mai rapid la fonduri, când va fi necesar. Este o măsură ce va permite instituţiilor financiare din Europa să răsufle uşurate cel puţin până la sfârşitul anului şi să acorde în continuare împrumuturi persoanelor fizice şi juridice. Bursele au reacţionat în creştere imediat după anunţarea ştirii. Conform ultimelor estimări, băncile europene ar avea nevoie de 106 miliarde de euro pentru recapitalizare. La rândul său, FMI a estimat că necesităţile de capital ale băncilor europene se ridică la 200 de miliarde de euro.

ŞOMAJ ÎN CREŞTERE ÎN ZONA EURO Rata şomajului din Zona Euro, corectată de variaţiile sezoniere, a crescut în octombrie la 10,3%, faţă de 10,2% în septembrie, în timp ce în aceeaşi lună din 2010 se înregistra o rată a şomajului de 10,1%, arată datele publicate ieri de Eurostat. În România, rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost în octombrie de 7,3%, în scădere faţă de 7,7% în luna anterioară şi în urcare faţă de 7,2% în octombrie 2010. Eurostat a calculat că numărul şomerilor din UE a fost de 23,554 milioane de persoane în octombrie, din care 16,294 milioane în Zona Euro. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a crescut cu 130.000 în UE şi cu 126.000 în Zona Euro. Dintre statele membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Austria (4,1%), Luxemburg (4,7%) şi Olanda (4,8%), în timp ce Spania şi Letonia au înregistrat cele mai mari rate ale şomajului, de 22,8%, respectiv 16,2%.

CREŞTEREA CHELTUIELILOR DE CONSUM Cheltuielile de consum din UE au crescut în trimestrul al treilea din 2011 cu 0,5% în termeni anuali, faţă de avansul puternic de 2,1% raportat în perioada aprilie - iunie, acesta fiind cel mai redus ritm de creştere înregistrat în 2011, potrivit Barometrului cheltuielilor de consum al Visa Europe. Marile economii europene au raportat o deteriorare a evoluţiei cheltuielilor comparativ cu trimestrul al doilea, respectiv Franţa (-0,5%), Germania (+0,9%) şi Marea Britanie (+1%). La polul opus, mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est au înregistrat o expansiune solidă a cheltuielilor de consum. Lituania şi Letonia au raportat cea mai mare creştere a cheltuielilor de consum, de 15,4% şi, respectiv, 13,2%, fiind urmate îndeaproape de Estonia (+9,9%), de Cehia (+5,6%) şi Slovacia (+5,6%). Totodată, cheltuielile de consum au înregistrat o creştere neaşteptată în Spania, de 2,5% şi au scăzut cu 1% în Italia. Deşi au raportat cel mai redus avans din 2011, cheltuielile au crescut pentru al optulea trimestru consecutiv, a declarat directorul financiar al Visa Europe, Philip Symes. Mai mult de un euro din opt se cheltuieşte în UE de pe un card Visa, peste 70% din aceste cheltuieli fiind făcute de pe carduri de debit. Acest lucru înseamnă că Barometrul oferă în mod unic o imagine completă şi de actualitate asupra situaţiei cheltuielilor de consum din UE.

INFLAŢIE ÎN STAGNARE Rata anuală a inflaţiei din Zona Euro a rămas neschimbată în noiembrie, faţă de octombrie, la 3%, potrivit estimărilor Eurostat. Pe 15 decembrie, Eurostat va da publicităţii o a doua estimare revizuită pentru luna noiembrie. Inflaţia din Zona Euro este măsurată cu ajutorul indicelui preţurilor de consum al Uniunii Monetare. Pentru realizarea acestor estimări, care vin înaintea raportului lunar oficial, Eurostat ia în calcul informaţiile preliminare ale evoluţiei preţurilor pe luna în curs din statele membre ale căror date au fost făcute publice, precum şi informaţiile preliminare legate de preţul energiei.



12