Site-ul oficial al UEFA a anunţat, ieri, deschiderea procedurii disciplinare împotriva formaţiile Steaua Bucureşti şi Beşiktaş Istanbul. Forul european va analiza cazurile, iar pe 21 iunie, la Casa Europeană a Fotbalului de la Nyon (Elveţia), Comisia de Control şi Disciplină a UEFA va decide dacă va aplica sancţiuni. Forul european va anunţa decizia în săptămîna care va începe pe 24 iunie. După decizia ÎCCJ în Dosarul “Valiza”, procedurile împotriva Stelei au fost deschise în baza articolelor 2.04.g), 2.05 şi 2.10 din regulamentul Ligii Campionilor ediţia 2013-2014, cu privire la criteriile de admitere pentru participarea la competiţiile organizate de UEFA. Cel mai important articol prevede că “un club nu trebuie să fi fost direct sau indirect implicat în aranjarea sau influenţarea rezultatului unui meci intern sau internaţional”. Procedurile deschise împotriva celor de la Beşiktaş sunt legate de activităţile oficialilor clubului turc din 2011, de la finala Cupei Turciei. De asemenea, UEFA va analiza şi situaţia celor de la Fenerbahce Istanbul, unde s-au găsit probe concrete în cazul unor meciuri aranjate.
În privinţa Stelei, după ce finanţatorul Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul “Valiza”, campioana României la fotbal riscă excluderea din Liga Campionilor, aşa cum s-a întâmplat în 2011 cu echipa Fenerbahce Istanbul. Fener nu a mai participat în Liga Campionilor după ce clubul turc a fost acuzat că a trucat trei partide în campionat. Gigi Becali a oferit jucătorilor formaţiei Universitatea Cluj suma de 1.700.000 de euro pentru a obţine un rezultat favorabil în partida cu CFR Cluj, din ultima etapă a sezonului 2007-2008 al Ligii 1, iar Steaua ar fi devenit campioană. În acelaşi dosar, Victor Piţurcă şi Teia Sponte au fost şi ei condamnaţi. Selecţionerul României a primit un an de închisoare cu suspendare, în timp ce Teia Sponte, fost vicepreşedinte al Stelei, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare.