Oficialul UEFA responsabil cu EURO 2012, Martin Kallen, a luat apărarea ideii de a extinde turneele finale de Campionat European la 24 de echipe, amintind că de la competiţia din Polonia şi Ucraina lipsesc echipe mari, printre care se numără şi cea a României.
„Extinderea turneului final la 24 de echipe nu va dilua calitatea turneelor finale. În schimb, va permite unor naţiuni importante ale fotbalului să fie prezente”, a declarat Kallen, vineri, într-o conferinţă de presă. La începutul săptămânii, şi preşedintele UEFA, Michel Platini, a luat apărarea turneelor cu 24 de echipe. „În acest moment, avem aici cele mai bune echipe, dar sunt şi echipe mari care nu sunt prezente”, a spus Kallen, dând ca exemple Elveţia, România, Bulgaria, Lituania, Slovenia şi Norvegia. „Nici scoţienii nu sunt aici. Aduc cu ei multe emoţii şi creează o atmosferă extraordinară. Trebuie să vedem cum va fi în 2016. În mod sigur, acel turneu va avea o audienţă mai mare, fiindcă pot participa mai multe naţiuni”, a adăugat Kallen. Legat de lipsa publicului din tribune, la câteva meciuri de la actualul turneu, oficialul UEFA a spus că au fost vândute toate biletele la meciurile disputate până acum, iar locurile goale se datorează faptului că unii fani n-au mai putut sau n-au vrut să vină la meciuri. Potrivit lui Kallen, criza a redus numărul fanilor care au călătorit în Polonia şi Ucraina pentru a-şi susţine echipa. UEFA se aşteaptă ca EURO 2012 să genereze venituri de circa 1,345 miliarde de euro, mai mici decât cele 1,351 miliarde înregistrate la precedentul turneu final, organizat de Austria şi Elveţia.