Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a dat publicității formatul său pentru calificările europene în vederea Campionatului Mondial din anul 2018, organizat de Rusia, în preliminarii urmând să evolueze 52 de naționale, dintre care 14 ar obține biletul pentru turneul final, cu o echipă mai mult decât la Mondialul 2014 din Brazilia. În acest format, cele 52 de țări europene participante vor fi împărțite în nouă grupe, dintre care șapte de șase echipe și două de cinci. Primele clasate în fiecare grupă se califică direct la Mondial, iar cele mai bune opt echipe de pe locul 2 se vor întâlni în meciuri de baraj. Din totalul de 54 de membri ai UEFA, nu participă la preliminarii Rusia, gazdă a turneului final și calificată din oficiu, și Gibraltarul, care încă nu face parte din FIFA. Preliminariile europene se vor disputa între septembrie 2016 și noiembrie 2017.
Această propunere trebuie să fie validată acum și de FIFA! „Este obiectiv și corect să spunem că Europa merită 13 echipe calificate, plus Rusia ca țară gazdă, fiindcă, de exemplu, ultimele trei echipe care au câștigat titlul mondial sunt europene”, a explicat secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, la încheierea unui Comitet Executiv ce a avut loc la Viena. Italia a devenit campioană mondială în 2006, Spania în 2010 și Germania în 2014, iar 19 dintre ocupantele primelor 32 de locuri în clasamentul FIFA sunt naționale din Europa. Tragerea la sorți a calificărilor pentru CM 2018 este programată la data de 25 iulie 2015, în orașul rus Sankt Petersburg.