BANUL, OCHIUL... PNL Clujul, oraşul marilor pretenţii universitare, a devenit în ultima perioadă reşedinţa unor oameni „cu ştaif”, cum se spune, cercetaţi pentru diverse infracţiuni. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horia Uioreanu, a ajuns după gratii pentru corupţie şi mită. Se pare că el îşi plătea ratele la bancă, îşi cumpăra şampanie şi pişcoturi, calorifere şi perne din mita primită. Cel puţin aşa susţin procurorii DNA. Informaţiile apar în motivarea deciziei de arestare pentru fapte de corupţie, emisă de magistraţii de la Curtea de Apel Cluj. Judecătorii spun că Uioreanu îşi trecea mita primită de la nişte oameni de afaceri într-un tabel. Se pare că o parte din bani au fost folosiţi de Uioreanu pentru a-şi construi o cabană. Procurorii au arătat că Uioreanu primea mita în tranşe de la patronii unor firme de construcţii şi, ulterior, aproba, în calitate de şef al CJ, alocarea de fonduri pentru lucrări în mai multe comune. Patronii respectivi îi ofereau, potrivit DNA, 10-15% din valoarea lucrărilor pe care le obţineau.
„ONOARE REPARATĂ” În motivarea arestării liberalului, magistraţii arată că Uioreanu nu a conştientizat nici în faţa instanţei gravitatea faptelor, considerând aproape normal şi legal să primească sume importante de bani pentru partid pe care să le folosească în interes personal. Acum, Uioreanu spune că sumele respective nu au fost primite în scop electoral, ci doar personal. Probabil că încearcă să mai salveze puţin din onoarea pătată a PNL. Din păcate pentru Uioreanu, şi fiul său, Alexandru Uioreanu, a fost condamnat, ieri, de instanţa supremă la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de droguri (era suspectat că a fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ). Decizia este definitivă. Tot din Cluj este şi deputatul PDL Mircia Muntean, condamnat la patru ani închisoare cu suspendare pentru afaceri cu terenuri.