După ce a băut zdravăn toată noaptea, un bărbat de 30 de ani, din Năvodari, a sunat, duminică dimineaţă, la poliţie şi, pe un ton agitat, a anunţa că în apartamentul lui se află trupul neînsufleţit al unei necunoscute. Apelul a fost primit în jurul orelor 8.00, iar oamenii legii s-au deplasat imediat la adresa indicată de Viorel Racu, pentru a vedea despre ce este vorba. Spre surprinderea lor, oamenii legii au scotocit locuinţa reclamantului, situată la etajul IV al unui bloc de pe strada Rîndunelelor, dar nu au găsit nici urmă de femeie moartă. După ce s-au convins că întreaga poveste s-a născut în mintea aburită de alcool a bărbatului, poliţiştii au renunţat la căutări şi au trecut la sancţiuni. Întrucît a pus autorităţile pe drumuri de pomană, Viorel Racu, a fost amendat cu suma de 200 de lei.