Independent de verdictul Curţii Constituţionale, rămâne deschisă problema cvorumului pentru viitoarele referendumuri ce s-ar mai putea organiza în România. Dar mai este şi o chestiune punctuală ce trebuie rezolvată. Câţi români trăiesc cu adevărat în ţara noastră?

Datele „provizorii” puse la dispoziţia opiniei publice de Institutul Naţional de Statistică au produs numeroase controverse. Am folosit ghilimelele, fiindcă situaţia mi se pare ridicolă. „Provizoratul” acestor cifre este la o distanţă de numai câteva săptămâni de data oficială la care INS a anunţat că dă publicităţii informaţiile finale, cu caracter definitiv. Şi-atunci, de unde vine această meticulozitate stupidă, că doar nu pot apărea un milion de români peste noapte?!?

Dar chiar şi dacă ne-am apuca să-i numărăm pe oameni aşa cum număra Pristanda steagurile de la primărie, tot n-ar ieşi la fel de mulţi precum cei înscrişi pe listele electorale actuale! Deci cum socotim un cvorum, în ziua de azi? Este de domeniul evidenţei că, în ultimul deceniu, cel puţin, rata mortalităţii în România a fost mai mare decât rata natalităţii. La acest deficit demografic încă neclar se adaugă cele peste două milioane de români ce lipsesc din ţară, indiferent dacă votează pe undeva sau nu. Şi-atunci, chiar Pristanda dacă ai fi, ţi-ai da seama că nu mai poţi calcula „jumătate plus unu” din 22 de milioane, ci din maximum 19 milioane de suflete! Adică cele 8 milioane şi jumătate de votanţi au asigurat cvorumul real al referendumului, nu cel de pe hârtie... O fi clar şi pentru ambasada SUA la Bucureşti sau ei n-au auzit de Caragiale?