Uite mărirea, nu e mărirea!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Uite mărirea, nu e mărirea!

Social 24 Octombrie 2011 / 00:00 548 accesări

De câteva zile, subiectul preferat de discuţii al guvernanţilor portocalii îl reprezintă majorarea salariilor şi a pensiilor. În timp ce ministrul Muncii, Sulfina Barbu, declara că este mai mult decât posibilă o indexare a pensiilor (ceea ce se traduce printr-o uşoară majorare care va corela pensiile cu inflaţia), premierul Emil Boc nu se arată la fel de optimist. El a declarat că „bugetul pentru 2012 se va întinde atât cât ne va permite plapuma. România nu-şi poate permite niciun derapaj economic sau populist”. Faptul că bugetul de stat nu îşi permite măsuri „populiste” nu înseamnă, însă, că pedeliştii nu-şi permit să facă promisiuni pe care ştiu deja că nu le vor onora. O astfel de promisiune este şi cea făcută angajatorilor la începutul anului, când însuşi premierul (acum rezervat în declaraţii şi în promisiuni) îi asigura că vor fi reduse contribuţiile la asigurările sociale încă de la mijlocul acestui an. Vineri, Emil Boc s-a sucit la 180 de grade şi a spus că o asemenea reducere este puţin probabilă chiar şi în 2012. Tot la capitolul promisiuni se încadrează şi declaraţiile date anul trecut, când guvernanţii au promis bugetarilor că reducerile salariale sunt numai temporare şi că se va reveni la normal la începutul acestui an. Se pare, însă, că bugetarii mai au de aşteptat până să-şi primească înapoi banii furaţi de statul român (bugetarii de rând, pentru că la nivelul conducerilor companiilor de stat – tot bugetari, dar cu mai multe privilegii că doar sunt directori – salariile continuă să fie la fel de nesimţite).



12