Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că unii dintre consilierii locali din partea PDL, PNL, PRM şi PC se joacă de-a „uite şedinţa, nu e şedinţa”. Tusac spune că, dacă la şedinţele convocate de el aleşii refuză să participe, acelaşi lucru se întâmplă chiar şi în cazul şedinţelor convocate de opozanţii săi, „care apoi strigă cât îi ţine gura că pe primar nu-l interesează soarta cetăţenilor municipiului Mangalia”. „Prima şedinţă, de vineri, 15 aprilie 2011, ora 13.00, a fost convocată de către mine, apoi au convocat ei alta, pentru luni, 18 aprilie 2011, la ora 9.00, numai pentru a demonstra cât de preocupaţi sunt ei de soarta oraşului. Am venit la birou la ora 8.10, special pentru a lua parte la şedinţa convocată de către consilierii certaţi cu propria lor conştiinţă, încercând să discut cu ei. Dar, surpriză! Am constatat că nici la şedinţa convocată de ei nu sunt în stare să adune cvorumul necesar. Din 10 consilieri aflaţi în opoziţie cu mine, la şedinţa de ieri au fost prezenţi doar nouă”, a spus Tusac. Primarul a adăugat că, în speranţa de a găsi o reconciliere, i-a invitat, în biroul său, pe toţi consilierii locali, pentru a încerca să găsească împreună o soluţie pentru deblocarea situaţiei. „Nu am înţeles logica lor. Dacă erau oameni normali se prezentau la şedinţa de vineri, votau ce credeau că trebuie votat şi se pronunţau împotriva proiectelor cu care nu erau de acord. Nu e logic să nu participe la şedinţele convocate de mine, iar peste două zile să convoace o altă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, cu aceleaşi proiecte iniţiate de mine. Această atitudine denotă lipsă de profesionalism şi de seriozitate, exprimă clar dezinteresul faţă de cetăţeni, dar confirmă existenţa unor interese personale şi meschine”, a afirmat Claudiu Tusac, care a adăugat că interesul său este să fie aprobate proiectele care se adresează direct cetăţenilor şi cele privind dezvoltarea oraşului. „În timp ce oamenii trăiesc din ce în ce mai greu, consilierii continuă joaca de-a şoarecele şi pisica”, a mai spus Tusac.