ULTIMA ORĂ! Mesajul CNAS către medicii de familie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ULTIMA ORĂ! Mesajul CNAS către medicii de familie!

Sănătate 03 Ianuarie 2018 / 10:55 1571 accesări

Până la sfârșitul anului 2017, peste 60% din medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate au semnat actele adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, iar programul de lucru al caselor a fost prelungit astfel încât să poată fi semnate aceste acte adiţionale, pentru a asigura continuitate în acordarea asistenţei medicale.

„Vom prelungi programul de lucru ori de câte ori va fi necesar și vom acordă toată asistența medicilor de familie pentru ca aceștia să poate semna acordurile de prelungire în timp util” – declară președintele CNAS, Laurențiu Teodor Mihai.

În același timp, CNAS face toate demersurile care țin de atribuțiile instituției pentru menținerea continuităţii asistenței medicale furnizate asiguraților și solicită medicilor de familie maximă responsabilitate faţă de pacienții pe care-i au în îngrijire.

„Din păcate, unii lideri ai organizațiilor profesionale sugerează că pacienții medicilor de familie – vârstnici cu multiple probleme de sănătate, copii, bolnavi cronici – au fost lăsaţi să sufere din cauza unor revendicări ale acestora, cu toate că au fost rezolvate o mare parte din solicitările care ţin de CNAS, iar finanțarea pentru medicina de familie înregistrează cea mai mare creştere alături de asistenţa medicală pentru specialităţi clinice” – afirmă preşedintele CNAS.

„Am încredere în profesionalismul medicilor de familie și am convingerea că majoritatea acestora nu-și vor uita legământul profesional și datoria față de pacienți.” – concluzionează Laurenţiu Teodor Mihai.



12