Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, aseară, că, în urma unor discuţii cu colegii săi din Executiv, s-a ajuns la concluzia ca 37 de instituţii de spectacole din ţară, printre care şi Teatrul de Operă şi Balet din Constanţa, să facă excepţie de la prevederile OUG nr. 63/2010, ce prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală. Acestor instituţii, care au fost înfiinţate prin hotărâre a Consiliului de miniştri sau decret regal, li se vor aplica reduceri de personal fără a fi sub incidenţa OUG nr. 63/2010, \"în limită rezonabilă\" şi ţinând cont de profilul fiecăreia, a mai spus ministrul Culturii. La rândul său, premierul Emil Boc a declarat că cele 37 de instituţii de cultură nu scapă de restructurare şi că normativele de personal vor fi aplicate de ministerul de resort.