ULTIMĂ ORĂ: Două persoane au fost reţinute în urma violențelor din Piața Victoriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ULTIMĂ ORĂ: Două persoane au fost reţinute în urma violențelor din Piața Victoriei

Eveniment 12 August 2018 / 08:17 994 accesări

Două persoane au fost reţinute pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma violenţelor care au avut loc vineri seară la protestul diasporei din Piaţa Victoriei. Cei doi sunt acuzaţi de agresarea celor doi jandarmi, între care o femeie, care la un moment dat au fost prinşi şi bătuţi de un grup de persoane violente, ei fiind scoşi de mai mulţi manifestanţi paşnici care au făcut scut uman în jurul lor, scrie News.ro.

Conform Poliţiei Capitalei, în urma audierilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţe de reţinere pe numele a doi bărbaţi în vârstă de 24 şi 30 de ani, ambii din Bucureşti, pentru infracţiunile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cei doi urmează să fie duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, a transmis Poliţia Capitalei, duminică dimineaţă.

Informaţiile primare care au condus la identificarea celor doi au provenit de la subunităţi ale Poliţiei Capitalei.

Cei doi sunt acuzaţi de agresarea celor doi jandarmi.

Poliţia Capitalei preciza sâmbătă seară că în total în acest caz au fost audiate 19 persoane. Audierile sunt făcute de procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri, la sediul Poliţiei Capitalei.



12