Ultima partidă din acest an pentru CS Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN, etapa a 8-a. CETATE DEVA - CS TOMIS CONSTANŢA

Ultima partidă din acest an pentru CS Tomis

Sport 11 Noiembrie 2009 / 00:00 659 accesări

Ultima etapă programată în acest an în Liga Naţională de handbal feminin se anunţă una dificilă pentru handbalistele constănţene, care sunt nevoite să evolueze din nou în deplasare, după partida de la Galaţi. CS Tomis speră într-o victorie la Deva, unde astăzi, de la ora 18.00, întâlneşte formaţia locală CSM Cetate, în etapa a 8-a. „Este un joc greu, iar noi nu prea am reuşit să facem faţă până acum partidelor cu miză. Mă bazez pe faptul că fetele îşi doresc o reabilitare şi vor să facă uitate rezultatele mai puţin bune din etapele trecute”, a spus Victor Dăbuleanu, care va îndeplini funcţia de antrenor principal la această partidă. Un singur meci a câştigat CS Tomis în deplasare în acest sezon, constănţencele reuşind să se impună la Cluj, în prima etapă, cu U. Jolidon, scor 25-24. Ajunsă pe locul 9 în clasament, formaţia constănţeană are mare nevoie de victorie. Nu mai puţin de cinci echipe se menţin în lupta pentru locurile 2-3 la o diferenţă minimă de puncte, iar orice pas greşit poate spulbera şansele Tomisului de a ajunge pe primele cinci poziţii până la finalul campionatului. CS Tomis a plecat ieri spre Deva, cu un autocar pus la dispoziţie de preşedintele formaţiei CS Volei 2004 Tomis Constanţa, Cristian Zgabercea. Celelalte partide ale etapei, programate azi: HCM Roman - Oţelul Galaţi; HCM Buzău - U. Reşiţa; Rulmentul Braşov - HCM Baia Mare; Dunărea Brăila - Rapid Bucureşti; Ştiinţa Bacău - HC Zalău.

Clasament

1. Oltchim 7 7 0 0 257-163 14

2. HCM Baia Mare 7 5 0 2 216-177 10

3. Rulmentul 7 5 0 2 221-190 10

4. U. Cluj-Napoca 7 5 0 2 199-177 10

5. HCM Roman 7 4 1 2 186-166 9

6. HC Zalău 7 4 1 2 190-173 9

7. Oţelul Galaţi 7 4 0 3 182-190 8

8. Dunărea Brăila 7 3 1 3 210-199 7

9. CS TOMIS 7 3 0 4 182-176 6

10. Cetate Deva 7 3 0 4 199-198 6

11. U. Reşiţa 7 2 1 4 178-190 5

12. HCM Buzău 7 1 1 5 184-227 3

13. Ştiinţa Bacău 7 0 1 6 166-224 1

14. Rapid 7 0 0 7 165-285 0



12