Cu gîndul la întîlnirea decisivă cu Serbia, programată la Constanţa, pe 28 martie, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, elevii lui Victor Piţurcă vor da piept în această seară, de la ora 20.45, pe Stadionul “Steaua”, cu reprezentativa Croaţiei. Amicalul, care va putea fi urmărit în transmisiune directă pe Antena 1, reprezintă ultima verificare pentru tricolori înaintea duelului cu Serbia, însă intenţiile selecţionerului de a testa o posibilă formulă de joc pentru disputa cu sîrbii au fost date peste cap de absenţa vedetelor Adrian Mutu şi Cristi Chivu. În aceste condiţii, Piţurcă a ales să experimenteze diferite formule, în special în defensivă, unde va miza pe un cuplu de fundaşi centrali format din Tamaş şi Rădoi, în timp ce Dorin Goian va fi lăsat pe banca de rezerve. “Din păcate, mulţi jucători sînt în perioada de pregătire, însă, date fiind condiţiile, voi încerca să sudez un cuplu între Tamaş şi Rădoi, întrucît Chivu se accidentează des, iar Goian şi Ghionea vor fi indisponibili pentru meciul cu Serbia. În plus, Mutu şi Chivu mai pot evolua doar doi-trei ani şi trebuie să educăm şi alţi jucători să le ia locul”, a explicat Piţurcă. Anunţat titular, chiar şi după ce a plecat în Arabia Saudită, unde nivelul fotbalului nu este ridicat, Rădoi a mărturisit că şi-ar dori să obţină o victorie, pe care să o dedice suporterilor naţionalei. “Trebuie să cîştigăm acest meci pentru suporterii naţionalei. Sper ca stadionul să fie plin, să avem parte de susţinerea publicului”, a spus fostul stelist. Din păcate, fanii nu au răspuns chemării lui Rădoi, astfel că pînă ieri dimineaţă se vînduseră doar 2.800 de bilete din cele aproximativ 20.000 puse la vînzare de Federaţia Română de Fotbal.
De partea cealaltă, croaţii vin la Bucureşti decişi să cîştige şi au adus artileria grea, în frunte cu atacantul Eduardo, revenit după o gravă accidentare. “Am urmărit cinci-şase meciuri ale României şi este o echipă puternică şi bine organizată, îţi oferă balonul, se retrage, apoi pune accentul pe contraatac, dar noi vom încerca să ne impunem jocul. Nu voi face experimente şi chiar dacă este un meci amical, rezultatul este important pentru noi”, a declarat selecţionerul Slaven Bilic.
Echipe probabile - România (antrenor Victor Piţurcă): Lobonţ - Contra, Tamaş, Rădoi, Raţ - Codrea, Ov. Petre, Cociş - Fl. Petre, Marica, Fl. Costea; Croaţia (antrenor Slaven Bilic): Pletikosa - Pranjic, Simunic, Krizanac, Corluka - Vukojevic, Srna, Rakitic, Modric - Olic, Petric. Arbitri: Cristian Balaj - Cristian Nica şi Aurel Oniţă (toţi din România).
Aseară, Serbia a învins Cipru, în deplasare, cu 2-0 (M. Jovanovic 25, Lazovic 42), iar Ucraina a cîştigat întîlnirea cu Slovacia, cu 3-2 (Valyaev 9, Seleznyov 47, Milevskiy 81-pen. / Vittek 41, Hamsyk 69).
Primul test pentru noua naţională de tineret
Naţionala de tineret a României dispută tot azi, dar de la ora 17.00, o partidă de verificare, în deplasare, împotriva reprezentativei similare a Sloveniei. Partida, care va avea loc la Nova Gorica este prima dintr-o serie de jocuri amicale pe care elevii lui Emil Săndoi le vor disputa în campania de pregătire a preliminariilor Campionatului European. Tehnicianul român nu va putea conta în partida cu Slovenia pe patru jucători de bază, Gabriel Torje, Cristian Bălgrădean, Samoel Cojoc şi Andrei Ionescu, toţi accidentaţi. Echipă probabilă: S. Lung jr. - Bărboianu, Găman, Cordoş, S. Ilie - Gîngioveanu, Bicfalvi, Ochiroşii - Rusescu, Ganea, Sburlea.