Final de sezon în Formula 1 cu o cursă mai târzie ca niciodată, programată, însă… în plină vară, în Brazilia! Circuitul de la Interlagos va găzdui o cursă care mai prezintă interes doar în privinţa luptei pentru poziţiile 2 şi 3 de pe podiumul final al piloţilor. Luptă în care Button pleacă în avantaj, având 13 puncte mai multe decât Alonso şi 16 puncte în faţa lui Webber. Dar australianul a început mai bine weekend-ul brazilian, reuşind, vineri, cel mai bun timp al zilei - 1.13:811, urmat de Button şi Hamilton, în timp ce Alonso a fost abia al şaselea, la 73 de sutimi distanţă. Sâmbătă, de la ora 18.00, are loc şedinţa oficială de antrenament, care va stabili grila de start pentru cursa programată duminică, tot la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 3). Anul trecut, în Brazilia s-a impus Sebastian Vettel.
Clasament la zi piloţi: 1. S. Vettel (Germania) 374p - campion mondial; 2. J. Button (Anglia) 240p; 3. F. Alonso (Spania) 227p; 4. M. Webber (Australia) 221p; 5. L. Hamilton (Anglia) 202p; 6. F. Massa (Brazilia) 98p; 7. N. Rosberg (Germania) 75p; 8. M. Schumacher (Germania) 70p; 9. V. Petrov (Rusia) 36p; 10. N. Heidfeld (Germania) 34p; 11. A. Sutil (Germania) 30p; 12. K. Kobayashi (Japonia) 27p; 13. J. Alguersuari (Spania) 26p; 14. Paul di Resta (Anglia) 21p; 15. S. Buemi (Elveţia) 15p; 16. S. Perez (Mexic) 14p; 17. R. Barrichello (Brazilia) 4p; 18. B. Senna (Brazilia) 2p; 19. P. Maldonado (Venezuela) 1p.
Clasament echipe: 1. Red Bull 595p - campioană mondială; 2. McLaren-Mercedes 442p; 3. Ferrari 325p; 4. Mercedes GP 145p; 5. Renault 72p; 6. Force India 51p; 7. Sauber-Ferrari 41p; 8. Toro Rosso 41p; 9. Williams 5p.