Cea de-a 30-a ediţie a „Nopţii Devoratorilor de Publicitate” (NDP) se va închide astăzi, cu o ultimă serie de proiecţii ce va putea fi savurată de publicul amator, de la ora 20.00, la Teatrul de Vară „Soveja”. Startul la vizionat reclame a fost dat pe 24 iulie, în Vama Veche, fiind reluat câteva zile mai târziu, la cererea vamaioţilor. Periplul în lumea imaginilor publicitare a continuat, timp de o lună şi jumătate, pe plajă (cu acces gratuit) sau contra unui tichet în valoare de 20 lei, în teatrele de vară din Eforie, Mangalia, Mamaia şi Costineşti, oferindu-le spectatorilor atât spoturi de calitate, cât şi premii care au constat în bilete de weekend în Deltă şi tablouri publicitare. În preambulul ultimei seri dedicate evenimentului, ieri, a fost organizată o conferinţă de presă la Cityplex din incinta Tomis Mall, la care au participat preşedintele acestei ediţii de la malul mării, Cezar Petrovici, consilierul Mihaela Ilie din partea Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului-Litoral Dobrogea şi preşedintele Centrului pentru Resurse Civice, Cosmin Bârzan.
● Obstacole financiare şi... satisfacţii „morale” ● Preşedintele acestei ediţii NDP de la malul mării, Cezar Petrovici, a declarat că obstacolele întâlnite în derularea proiectului au fost din punct de vedere financiar, implicarea sponsorilor în această perioadă de criză fiind defectuoasă. „Sunt de acord că modul de organizare a spectacolelor, gratuit combinat cu bilet, nu este cel mai fericit şi ne dorim ca, de la anul, lucrurile să revină la normal, adică să dăm posibilitatea la cât mai mulţi ‘devoratori’ de publicitate să participe la eveniment”, a precizat Cezar Petrovici. Reprezentantul Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului-Litoral Dobrogea, Mihaela Ilie, a declarat: „Sperăm ca pe viitor să avem o colaborare mai bună şi considerăm că acest eveniment a fost un succes pe litoral”.
Anul acesta, NDP a beneficiat, în premieră, de o temă generoasă dedicată ecologiei, „Natural Advertisting”, astfel că proiectul a fost îmbrăţişat de două ONG-uri constănţene, Centrul pentru Resurse Civice şi organizaţia ecologistă „Mare Nostrum”.
● Diplome de recunoaştere pentru „adevăraţii devoratori” ● Evenimentul din această seară este girat de Jean Marie Boursicot, produs de Dan Chişu şi organizat de Asociaţia Film România. Preţul unui bilet este de 20 lei, dar „devoratorii” de publicitate, pasionaţi şi de shopping, au ocazia să câştige una dintre invitaţiile la eveniment care se găsesc în magazinele partenere NDP din City Park Mall.
Surprizele nu lipsesc nici de la această ediţie a show-ului de imagine, participanţii putând să câştige la tombola NDP un sejur în Delta Dunării şi tablouri cu reclame de colecţie. Diseară, în cea mai lungă pauză publicitară, împătimiţii reclamelor au posibilitatea „să devoreze”, până spre orele dimineţii, 360 de reclame din 54 de ţări. În plus, organizatorii au pregătit şi un moment special pentru spectatorii fideli. „Vrem ca, odată cu această ultimă reprezentaţie care se va desfăşura mâine (n.r. astăzi), pe lângă premiile pe care, în mod normal, le acordăm, respectiv un weekend în Deltă şi tablouri cu tematică publicitară, să acordăm şi diplome pentru adevăraţii devoratori de publicitate, pentru efortul de a urmări până la capăt această ediţie. Cei care le vor primi se vor bucura de reduceri şi surprize pentru ediţia de anul viitor”, a concluzionat Cezar Petrovici.