Consilierii judeţeni constănţeni se vor întruni astăzi, cu începere de la ora 13.00, în cadrul ultimei şedinţe din acest an. Ordinea de zi cuprinde 48 de puncte. În cadrul şedinţei de astăzi vor fi aprobate şi două noi mandate de consilieri, după ce Cristina Dumitrache (PSD) şi Mihai Lupu (PNL) au fost aleşi în Parlamentul României. Consilierii judeţeni vor vota astăzi aprobarea Programului cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pentru anul 2008, finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Un alt punct supus aprobării consilierilor judeţeni se va referi la aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectul de investiţii „Centrul pentru Combaterea Violenţei în Familie - Oraşul Techirghiol“. Consiliul Judeţean se preocupă de reabilitarea monumentelor istorice, reprezentanţii instituţiei fiind conştienţi că acestea trebuie incluse în circuitul turistic cu o nouă faţă, iar în acest sens, consilierilor le va fi supus astăzi aprobării un proiect de hotărîre ce priveşte studiul de fezabilitate privind „Reabilitarea Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani“.