Actualii consilieri locali din Medgidia s-au întâlnit, luni seara, pentru ultima dată, în cadrul unei şedinţe, care, de data aceasta, a avut caracter extraordinar. În cadrul şedinţei au fost adoptate toate cele cinci puncte puse pe ordinea de zi de către primarul Marian Iordache, printre care se numără cea referitoare la documentaţia pentru Planul Urbanistic Zonal privind introducerea în intravilanul oraşului a unui teren în suprafaţă de 1.058 de metri pătraţi în vederea amplasării în zona Oraşului Nou a unui lăcaş de cult - Biserica „Naşterea Maicii Domnului”. Propunerea de construire a bisericii are în vedere solicitările cetăţenilor de religie ortodoxă din zonă privind necesitatea realizării unui lăcaş de cult în zona de Vest. De asemenea, consilierii locali au aprobat şi valoarea preţului minim de vânzare a cabinetelor medicale din incinta Policlinicii Stomatologice.