Campania electorală pentru şefia administraţiei locale din Adamclisi a ajuns la final, după două săptămâni în care candidaţii partidelor politice au încercat să convingă alegătorii că au capacitatea de a conduce frâiele administraţiei din Adamclisi. După ce, ieri seară, candidatul PNL, Dorina Şerbănescu, s-a prezentat în faţa alegătorilor, astăzi, reprezentantul social - democraţilor, Marieta Burcea, soţia fostului primar, Emilian Burcea, care a decedat în Bulgaria, în luna martie, se va deplasa în localităţile care aparţin de comuna Adamclisi: Zorile, Abrud, Haţeg, Urluia şi Adamclisi. La întâlnirea cu sătenii, Marieta Burcea va explica faptul că, în calitate de primar, va continua proiectele începute de soţul său. Printre ţintele pe care Marieta Burcea şi le propune se numără, printre altele, reabilitarea monumentului triumfal roman - Tropaeum Traiani, cu bani europeni, amenajarea unui parc în Adamclisi, pietruirea şi asfaltarea de drumuri în comună, construcţia de creşe, amenajarea unei baze sportive în comună. Marieta Burcea este convinsă de faptul că proiectele administraţiei din Adamclisi vor fi susţinute de Consiliul Judeţean Constanţa, prin preşedintele său, Nicuşor Constantinescu, care va fi, astăzi, alături de Marieta Burcea la întâlnirea cu electoratul. De asemenea, la întâlnirea cu cetăţenii din Adamclisi vor participa senatorul Nicolae Moga şi deputatul Cristina Dumitrache.