Ultima zi din Săptămâna Albă este numită “Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, întru amintirea zilei în care, strămoşii noştri au încălcat postul rânduit de Dumnezeu, mâncând din pomul interzis, apoi, cum nu şi-au recunoscut greşala, Adam dând vina pe Eva iar aceasta pe şarpe, au fost alungaţi din Paradis. Totodată, această zi este cunoscută din bătrâni drept “Duminica Iertării”, arătând râvna omenirii de a dobândi iertarea Domnului. La slujba Vecerniei credincioşii îşi cer iertare unul altuia pentru a începe postul împăcaţi. În tradiţia populară se păstrează încă obiceiul “Iertăciunii” (la care am asistat în copilărie), când copiii, unii ajunşi la vârsta senectuţii, dar norocoşi că mai au în viaţă măcar unul dintre părinţi, merg, le sărută mâna, rugându-i să-i ierte pentru greşelile pe care le-au săvârşit. Odinioară, în “Duminica Iertării”, bunicii îşi aşteptau nepoţii la “bătutul alviţei” delicatesă care era agăţată cu o sfoară în tavan iar cei mici se chinuiau să muşte din ea, fără să o atingă.

Potrivit calendarului creştin-ortodox, din Duminica în care se lasă sec de carne nu se mai fac nunţi. De altfel, nunţi nu se fac tot postul şi nici în Săpătămâna luminată, adică din 19 februarie până în 23 aprilie.

Postul Paştelui durează şapte săptămâni.