Astăzi este ultima zi în care agenţii economici şi persoanele fizice care deţin spaţii de cazare în Mamaia, precum şi proprietarii spaţiilor de locuit din staţiune, mai pot depune declaraţiile de impunere în vederea stabilirii şi plătirii taxei pentru irigaţii spaţii verzi, fără a fi sancţionaţi contravenţional. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Virginia Ştefănică, pentru spaţiile de cazare administrate de către o altă persoană decît proprietarul (în baza unui contract de închiriere, leasing, asociere în participaţiune, locaţie de gestiune), obligaţia declarării şi plătirii taxei revine celui ce administrează în mod concret facilitatea de cazare. La declaraţia de impunere, persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate sau folosinţă spaţii de cazare trebuie să anexeze certificatul de clasificare privitor la numărul de locuri de cazare eliberat de Ministerul Turismului, iar proprietarii spaţiilor de locuit, copie după actul de proprietate al imobilului şi buletinul de identitate. “Pentru a evita aglomeraţia de la ghişee, contribuabilii mai pot trimite astăzi declaraţia de impunere şi documentele doveditoare şi prin poştă, pe adresa: Serviciul Persoane Juridice, str. Nicolae Grindeanu nr. 66, Constanţa“, a declarat Ştefănică. Formularul tip privind declaraţia de impunere se găseşte pe site-ul instituţiei, respectiv: www.spit-ct.ro şi la sediul Serviciului Persoane Juridice din str. Nicolae Grindeanu nr. 66. “Depăşirea termenului legal pentru depunerea declaraţiei de impunere, precum şi completarea formularelor cu informaţii eronate se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 lei şi 2.500 lei“, a mai spus Ştefănică.