Senatorul Dan Voiculescu solicită Guvernului, prin intermediul unei declaraţii politice depuse la Senat, să trimită proiectul bugetului de stat la Parlament în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice. “Dacă proiectul bugetului de stat nu ajunge la Parlament până la 15 octombrie 2011, vom da în judecată Guvernul pentru iresponsabilitate fiscal-bugetară. Conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, Guvernul are obligaţia de a depune la Parlament proiectul bugetului pentru anul 2012 până la 15 octombrie 2011. Bugetul pe anul 2012 va fi critic pentru actualul Guvern. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în anul 2012, deficitul bugetar al României se va situa la circa 3,6% din PIB, chiar şi în ipoteza extrem de optimistă a unei creşteri economice de 4%. În schimb, dacă această creştere economică nu va atinge 2%, aşa cum se prognozează, deficitul bugetar ar putea depăşi 5%, pe fondul unui nou val de recesiune. În condiţiile în care au asumat, în negocierele cu FMI, o ţintă de deficit bugetar de 3% în 2012, Băsescu şi Boc vor încerca să reducă cheltuielile cu peste 2 miliarde de euro (circa 1.5 - 2% din PIB)”, se arată în declaraţie.