Reunită în urmă cu două săptămâni, vicecampioana României la volei feminin, CS Volei 2004 Tomis Constanţa se pregăteşte să încheie o primă etapă a pregătirii. Voleibalistele pregătite de Darko Zakoc şi Constantin Alexe vor părăsi la sfârşitul acestei săptămâni Constanţa, unde s-a desfăşurat prima parte a pregătirii, urmând ca echipa să se deplaseze în staţiunea montană Zlatibor (Serbia), pentru un cantonament de aproape două săptămâni. „Sunt mulţumit de tot ce s-a întâmplat în prima parte a pregătirii. Am pus accent pe revenirea la efort şi pe pregătirea fizică. Mă bucur de faptul că toate fetele sunt sănătoase şi sper să fim feriţi de accidentări şi de acum încolo. De săptămâna viitoare vom intra într-o altă etapă a pregătirii, una foarte importantă”, a spus Zakoc, care nu a dorit să comenteze plecarea coordonatoarei Bojana Radulovic. „Ştiu că i-a expirat viza şi a trebuit să părăsească România pentru a nu primi interdicţie. Nu ştiu ce se va întâmpla cu ea. Sper să se alăture lotului în cantonamentul din Serbia, pentru că este foarte dificil să fac pregătirea cu un singur ridicător. Urmează o etapă de pregătire în care este foarte important să avem posturile acoperite. Deja avem un handicap din cauză că nu ne putem pregăti în efectiv complet”, a explicat Zakoc. În cantonamentul de la Zlatibor, CSV 2004 Tomis va susţine şi primele partide amicale din această vară, formaţia constănţeană urmând să se verifice în compania unor echipe puternice din Serbia, dar şi din Europa, precum Volero Zurich, care şi-au anunţat prezenţa în frumoasa staţiune montană. „Aşteptăm să avem primul meci de verificare pentru a-mi face o impresie despre echipă. Sunt de puţin timp la Constanţa şi pot spune doar că îmi place tot ceea ce am găsit aici, dar nu mi-am făcut încă o impresie despre cum va fi echipa. Mi-am dorit să părăsesc Germania pentru a avea o nouă experienţă în România, mai ales că m-am născut aici. Ştiam că CS Volei 2004 Tomis a luptat pentru titlu în ultimele sezoane şi cred că în acest an avem posibilitatea de a fi şi mai sus, dar cu multă muncă. Sunt multe jucătoare noi şi valoroase şi va trebui să ne cunoaştem cât mai bine şi în teren pentru a fi o echipă puternică”, a spus extrema Ioana Nemţanu. CSV 2004 Tomis va pleca vineri spre Zlatibor, unde va rămâne până pe 16 septembrie. La revenirea în ţară, echipa constănţeană va participa şi la un turneu de verificare la Tg. Mureş.