Sorții au stabilit, miercuri, la sediul redacţiei cotidianului „Telegraf”, ordinea partidelor din turneul final al competiției principale din cadrul ediţiei a 25-a a Trofeului „Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din țară rezervat veteranilor. Reprezentanții formațiilor care vor lupta pentru câștigarea trofeului, Săgeata Stejaru, Oportun Mangalia şi FC Constanţa Marina, au participat la tragerea la sorți, iar obiectivul este unul singur: adjudecarea mult-râvnitului trofeu. „Dincolo de rivalitatea din teren, noi suntem prieteni în afara terenului. Urez succes tuturor echipelor și să sperăm că ultima zi a turneului va oferi un spectacol pentru iubitorii fotbalului. Ne-a surprins decizia formației Performer de a se retrage, dar fiecare are dreptul la o decizie și trebuie să o respectăm”, a declarat Cătălin Agafiței, reprezentantul echipei FC Constanța Marina. „În primul rând, ne propunem să jucăm un fotbal frumos, plăcut spectatorilor. Am fost surprinși de retragerea echipei Performer și acest lucru ne-a lăsat un gust amar. Noi vom încerca să oferim publicului constănțean meciuri deosebite. Noi sperăm să câștigăm turneul, dar trebuie să și putem. Vom înfrunta două formații foarte bune, FC Constanța și Oportun Mangalia, așa că titlul se joacă”, a spus și Dimci Anagnoste, reprezentantul echipei Săgeata Stejaru. „Ne propunem să câștigăm trofeul, dar se anunță meciuri interesante, care pe care. Noi suntem surpriza plăcută a turneului”, consideră Adi Voicu, reprezentantul formației Oportun Mangalia.
Sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, în ziua finalelor, primul meci va începe la ora 16.00, între confruntările din turneul principal fiind programate și finalele din turneul „ultra” old-boys, Perla Murfatlar - Sparta Techirghiol (finala mică) și Municipal Constanța - Săgeata Stejaru (finala mare). Festivitatea de premiere va încheia ediția din acest an a turneului.
Sponsorul tehnic al echipei Telegraf și al turneului este firma de echipament sportiv SC Evelyn Sport SRL (contact: 0727.056.562 - Cristian Daniel).
Trofeul „Telegraf” este organizat de cotidianul „Telegraf”, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Constanța și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.
PROGRAMUL MECIURILOR
SÂMBĂTĂ, 20 FEBRUARIE
ora 16.00 - turneul final din competiția principală:
Săgeata Stejaru - Oportun Mangalia
ora 16.45 - finala mică în turneul „ultra” old-boys:
Perla Murfatlar - Sparta Techirghiol
ora 17.30 - turneul final din competiția principală:
Săgeata Stejaru - FC Constanța Marina
ora 18.15 - finala mare în turneul „ultra” old-boys:
Municipal Constanța - Săgeata Stejaru
ora 19.00 - turneul final din competiția principală:
FC Constanța Marina - Oportun Mangalia
FESTIVITATEA DE PREMIERE
Citește și:
Miercuri se stabileşte programul finalelor la Trofeul „Telegraf“
Lovitură de teatru la Trofeul „Telegraf”
Fotbal spectacol la Trofeul „Telegraf” de Valentine's Day