După mini-vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, constănţenii melomani vor putea reveni, de săptămîna viitoare, în sala de spectacole. Pe data de 22 aprilie, de la ora 18.00, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, Consiliul Judeţean Constanţa şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” organizează, la Muzeul de Artă, o „Seară Camerală”. Soliştii serii vor fi Mihai Ailenei – clarinet şi Aurelia Simion – pian, care vor prezenta partituri din creaţia compozitorilor G. Donizetti, C. Saint-Saens, C.M. von Weber, A. Piazzolla.
Ultimul spectacol al lunii la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” va avea loc pe 24 aprilie, de la ora 19.00, în sala instituţiei teatrale. Este vorba despre un concert simfonic prezentat subb titulatura „Medalion Robert Schumann”. Renumitul pianist Andrei Deleanu şi orchestra simfonică a teatrului, condusă de maestrul Răsvan Cernat, vor încînta publicul cu lucrări din creaţia marelui compozitor german Robert Schumann. În programul serii se regăsesc partituri ca Uvertura „Genoveva”, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 şi Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 97, „Renana”.