Ultimele două programe operaţionale pentru România, aprobate de CE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimele două programe operaţionale pentru România, aprobate de CE

Administrație 30 Noiembrie 2007 / 00:00 546 accesări

Negocierile dintre România şi Comisia Europeană (CE) privind fondurile structurale şi de coeziune în sumă de 19,2 miliarde euro, care vor fi alocate în perioada 2007-2013, au fost finalizate, CE aprobînd, săptămîna trecută, ultimele două programe operaţionale. Este vorba despre Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, gestionat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, administrat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, care sînt finanţate din Fondul Social European. Prin cele două programe vor fi alocate 3,72 miliarde de euro pentru dezvoltarea şi eficientizarea administraţiei publice din România, respectiv dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia pe piaţa muncii. Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative stabileşte strategia de alocare a 246 de milioane de euro pentru următorii şapte ani, fonduri structurale pentru eficientizarea modului de realizare şi implementare a politicilor publice şi pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor către cetăţeni. În cazul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, alocarea financiară va fi de 3,476 miliarde de euro. Aceste fonduri structurale pot fi folosite pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a capitalului uman şi de creştere a competitivităţii acestuia prin corelarea educaţiei şi învăţării cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi pentru participarea pe piaţa muncii a 1,65 milioane de persoane. România a obţinut, la începutul lunii iulie, aprobarea CE pentru cinci (Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Mediu) din cele şapte programe operaţionale, plasîndu-se astfel pe locul doi, după Austria, în topul membrilor UE în funcţie de numărul programelor care au primit acceptul Executivului european.



12