VERDICT FINAL. După un sezon dezastruos, în care a ratat toate obiectivele, FC Farul Constanţa se află în faţa ultimului examen. Constănţenii pot scăpa de retrogradarea în Liga a III-a dacă vor fi programaţi pentru partida de mâine, din ultima etapă a ligii secunde, cu Gloria Buzău, din deplasare, de la ora 17.00. Pentru a evita orice emoţii, oficialii grupării de pe litoral ar trebui să achite o sumă considerabilă către trei foşti jucători, Marius Ene, 7.000 de euro, Bogdan Andone, 5.000 de euro, şi Andrej Rastovac, 1.500 de euro, termenul limită fiind azi, la prânz. „Nu sunt probleme, sigur se va juca”, a explicat patronul Giani Nedelcu. „Sunt plecat din ţară, dar am anunţat clubul că poate trimite banii la oficiul poştal din localitatea unde am domiciliul. Am lăsat o procură pentru o persoană care are dreptul să ridice banii. Sper că se va rezolva totul, pentru că nu-mi doresc să se ajungă la neprogramare”, a spus Ene. O decizie oficială va fi anunţată abia azi de Federaţia Română de Fotbal, o neprogramare însemnând automat retrogradarea în eşalonul al treilea, cu interdicţia de a promova timp de un sezon. Până atunci, Comisia Centrală de Arbitri a anunţat brigada care va conduce întâlnirea de la Buzău, cu Marius Bocăneală la centru, ajutat de Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Joszef Peter (Sf. Gheorghe).
FĂRĂ ANTRENAMENT. Poziţia din clasament, dar şi faptul că la stadionul “Farul” a fost întreruptă, din nou, alimentarea cu apă din cauza neachitării facturilor l-a determinat pe antrenorul Gică Butoiu să renunţe la antrenamentul de ieri şi să-şi cheme elevii la pregătire abia azi, la 17.30. „Ce rost avea să-i chem, mai ales că mai avem o etapă şi nu mai suntem în obiectiv? Jucătorii vor veni la antrenament marţi, dar nu ştiu cîţi vor mai face deplasarea la Buzău. Unii nu mai vor să joace, pentru că nu şi-au primit salariile de câteva luni, iar alţii vor să plece mai devreme în vacanţă. Din această cauză voi convoca mai mulţi jucători de la echipa a doua”, a explicat Butoiu. Printre absenţi se vor număra, cu siguranţă, Ben Teekloh, care şi-a încheiat contractul cu formaţia constănţeană pe 1 iunie, şi Cosmin Matei, accidentat.