Lotul campioanei HCM Constanţa a plecat, ieri, la Bacău, unde, în perioada 20-22 august, va participa la Cupa “Municipiului Bacău“, alături de echipa gazdă, Ştiinţa (locul 4 în ultima ediţie a Ligii Naţionale), HC Odorhei (locul 7 în LN) şi nou înfiinţata Dinamo Municipal Braşov. Antrenorul principal Jovica Cvetkovic se va alătura echipei la Bacău, însă nu se va putea baza la acest turneu pe Silviu Băiceanu şi Nikolaos Riganas, primul nerefăcut după o accidentare suferită în Serbia, iar cel de-al doilea după accidentarea din cantonamentul din Germania. În schimb, va reveni Daniel Mureşan, interul dreapta urmând să dispute primele jocuri de la preluarea băncii tehnice de către Cvetkovic. Vor fi ultimele partide de verificare pentru HCM înaintea debutului în noua ediţie de campionat, programată pe 4 septembrie, în deplasare, cu Dinamo Municipal Braşov. „Sunt trei partide pe care vrem să le câştigăm, chiar dacă sunt doar jocuri amicale. Victoriile aduc victorii, iar la începutul sezonului avem nevoie de un moral bun. Va fi o nouă ocazie de a evolua în noua formulă de apărare gândită de antrenor, un 6-0 mai agresiv, dar care pe parcursul jocului se schimbă într-un 5-1 sau chiar 4-2, în funcţie de fază. Avem jucători noi în lot şi trebuie să omogenizăm relaţiile de joc cât mai repede, pentru a fi în cea mai bună formă la prima partidă din Liga Campionilor. Din păcate, nu vom avea nici acum o echipă completă, pentru că vor lipsi Băiceanu şi Riganas, însă sperăm să revină cât mai repede“, a declarat George Buricea.
Iată programul competiţiei - azi: HCM Constanţa - HC Odorhei (ora 17.00), Ştiinţa Bacău - Dinamo Municipal Braşov (ora 19.00); sâmbătă: HCM - Dinamo (ora 17.00), Ştiinţa - HC Odorhei (ora 19.00); duminică: HC Odorhei - Dinamo (ora 10.00), Ştiinţa - HCM (ora 12.00).