Formaţiile constănţene din Liga a III-a la fotbal şi-au continuat, sîmbătă şi duminică, seria partidelor de verificarea înaintea primelor meciuri oficiale ale verii. Miercuri, de la ora 17.30, sînt programate partidele din prima fază a Cupei României, ediţia 2008-2008, iar jocurile susţinute în weekend-ul precedent de echipele constănţene i-au ajutat pe antrenori să se edifice în privinţa formulei de start.
@ CS Orăşenesc Ovidiu - FC Eforie 2-1 (1-0). Au marcat: Caramişin, Curumi / George Chelariu. Disputată pe terenul “Voinţa”, întîlnirea dintre cea mai bine clasată echipă constănţenă din sezonul precedent al Ligii a III-a, CSO Ovidiu, şi nou-promovata FC Eforie s-a încheiat cu succesul la limită al formaţiei din Ovidiu. Scorul final ar fi putut fi 3-1, însă Curumi a irosit un penalty pe final de joc. “Au fost şi lucruri bune, dar şi rele. Încă ratăm foarte mult, iar în jocul cu FC Eforie am suferit la centrul terenului. Mai avem multe lucruri de pus la punct”, a declarat antrenorul principal al formaţiei din Ovidiu, Cătălin Anghel. La rîndul său, “principalul” lui FC Eforie, Gheorghe Nedu, spune că meciul şi-a atins utilitatea: “Mai avem de muncit. Avem în lot 16-17 jucători noi pentru că din echipa care a reuşit promovarea au rămas cinci sau şase jucători. Am folosit în primele 60 de minute unsprezecele cu care cred că vom aborda primele meciuri oficile ale sezonului”.
@ CSM Medgidia - Portul Constanţa 3-1 (2-0). Au marcat: D. Gheorghe 2, Pena / Sterea. Cele două echipe s-au întîlnit şi săptămîna trecută, la Constanţa, cînd cîştig de cauză a avut tot formaţia din Medgidia. “În perioada aceasta am alternat meciurile de verificare cu cîte două antrenamente zilnice. S-a acumulat o stare de oboseală în rîndul echipei şi, la ora actuală, mă declar mulţumit de jocul echipei”, a declarat antrenorul principal al lui CSM Medgidia, Vasile Enache. Chiar dacă echipa sa a pierdut, antrenorul portuarilor, Gabriel Şimu, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale: “Meciul de la Medgidia şi-a atins utilitatea. CSM este o echipă mai experimentată şi a făcut diferenţa în favoarea sa. Sînt mulţumit de jocul echipei mele, mai ales că avem 13-14 jucători noi”.
@ Callatis Mangalia - FC Farul II 2-0 (2-0). Au marcat: Raul Costin, Marciuc. Asemenea celorlalte echipe constănţene din Liga a III-a, Callatis trece şi ea prin schimbări masive în cadrul lotului de jucători. “Sînt foarte mulţi jucători noi, care se arată promiţători înaintea startului campionatului. Jocul a fost destul de bun, însă relaţiile de joc încă suferă. Prin antrenamente şi meciuri de verificare sper să ajungem la o formulă de echipă competitivă”, a declarat noul antrenor principal al lui Callatis, Marian Bucurescu. Săptămîna actuală este extrem de importantă pentru FC Farul II , care va afla dacă va evolua sau nu în sezonul viitor al Ligii a III-a. “Clubul nostru îşi doreşte foarte mult să înscrie echipă în Liga a III-a, care este valoric superioară celui de-al patrulea eşalon. Avem o echipă formată din cei mai promiţători juniori ai clubului, care au dat de un grad de pregătire mai ridicat. De asemenea, din lot mai fac parte şi cîţiva fotbalişti care doar ce au terminat junioratul”, a afirmat antrenorul lui FC Farul II, Ion Constantinescu.
@ Săgeata Stejaru - Laminorul Roman 1-0 (Costache) şi Săgeata Stejaru - Cetatea Tg. Neamţ 8-2 (Buteseacă 2, Popleacă 2, Selencz 2, Costache, Talpău). Săgeata Stejaru şi-a încheiat stagiul de pregătire de la Piatra Neamţ cu două victorii, obţinute sîmbătă şi duminică, în faţa a două echipe din Seria I a Ligii a III-a. Antrenorul principal Sevastian Iovănescu s-a declarat mulţumit atît de condiţiile întîlnite în cantonament, cît şi de nivelul jocului. “Sînt mulţumit de jocul prestat de echipa mea, însă, sîmbătă, contra Laminorului Roman, am ratat exasperant de mult. A fost un stagiu de pregătire extrem de util, însă, din păcate, avem doar 13-14 jucători care fac faţă cu brio celui de-al treilea eşalon. Sper să ne înţelegem cu FC Farul pentru a mai aduce cîţiva juniori, pentru că juniorii pe care i-am transferat de la Dinamo nu prea corespund rigorilor Ligii a III-a”, a declarat Iovănescu.