Primăria Constanţa, prin SCIL Confort Urban SRL, a început, încă din anul 2008, scoaterea şinelor de tramvai din municipiul Constanţa, având în vedere că tramvaiele au fost înlocuite cu autobuze. “A fost un program derulat pe patru ani, pe care îl vom încheia în acest an. A fost foarte costisitor, dar prin scoaterea şinelor de tramvai am reuşit lărgirea bulevardelor şi crearea unor condiţii decente de trafic”, a declarat directorul SCIL Confort Urban, Claudiu Rădulescu. El a precizat că, în primii ani, au fost scoase şinele de tramvai de pe bulevarul Alexandru Lăpuşneanu, apreciind că a fost şi cea mai dificilă lucrare. “Având în vederea distanţa mare de pe bulevardul Lăpuşneanu, pot spune că a fost cea mai grea, dar şi cea mai costisitoare lucrare. Am continuat apoi cu scoaterea şinelor de pe strada Soveja unde, de asemenea, am avut destul de mult de muncă. A urmat apoi scoaterea şinelor de tramvai din zona Bila - Poarta 6, unde am legat aceste lucrări cu cele de reabilitare a podului din KM 4-5, pe care l-am transformat în pod rutier. Au fost lucrări dificile pe care le-am dus la bun sfârşit. În prezent, pot spune că ne aflăm în ultima etapă a acestui program. Acum lucrăm la scoaterea şinelor de tramvai din zona Gării Constanţa, lucrare care se va finaliza în cel mult trei săptămâni”, a spus Rădulescu. El a precizat că, în prezent, angajaţii Confort Urban lucrează şi la scoaterea şinelor de tramvai de pe bulevardul Aurel Vlaicu. “Am început cu scoaterea şinelor de tramvai pe tronsonul dintre fostul pod de tramvai din Km 4-5 şi strada Caraiman. Având în vedere că pe zona liniilor de tramvai structura şoselei este mult mai solidă, necesitând doar câteva ajustări, imediat ce au fost scoase şinele am şi asfaltat, pentru a putea permite circulaţia pe un fir. În present, lucrăm la scoaterea celorlalte şine de tramvai de pe Aurel Vlaicu, pentru ca apoi să începem reabilitarea şoselei şi asfaltarea”, a spus Rădulescu. El a mai spus că le solicită conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră, pentru a permite echipelor SCIL Confort Urban să finalizeze cât mai repede lucrările în zonă.