120 de militari americani au întregit efectivele soldaţilor americani dislocaţi în baza militară de la Mihai Kogălniceanu, pentru a participa la operaţiunea militară Joint Task Force - East, care debutează astăzi. Soldaţii americani au sosit la bordul a două aeronave militare “Hercules”, care au aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, miercuri noaptea. La sosire, mr. Michael Ennabe, din cadrul US Army, a declarat: „Am sosit la invitaţia poporului român, căci baza aeriană este condusă de forţele aeriene române. Sîntem mîndri şi foarte încîntaţi să ne aflăm aici şi să luăm parte la acest exerciţiu. Sperăm ca şi pe viitor să putem lucra cu colegii noştri români”. Reprezentantul Forţelor Terestre Române, mr Gabriel Pătraşcu, a declarat că, la operaţiunea militară Joint Task Force-East, participă în total 600 de militari români, americani şi bulgari. Din cei 600 de militari, 270 fac parte din Batalionul 341 Infanterie Basarabi, cărora li se va adăuga o “celulă de răspuns” ce va asigura legătura între partea americană şi cea română. „Bazele acestui exerciţiu sînt cuprinse în acordul dintre Statele Unite ale Americii şi România, privind activităţile forţelor americane de pe teritoriul ţării noastre şi care creează condiţiile unor antrenamente periodice ale trupelor americane, împreună cu cele ale României”, a declarat ministrul român al Apărării, Theodor Meleşcanu. Militarii americani sînt dislocaţi de la bazele Heidelberg şi Baumholder din Germania şi de la Vicenza, din Italia, iar antrenamentele de la Kogălniceanu vor consta în trageri cu arme de calbru mic şi desanturi, dar vor exista şi misiuni de prim-ajutor. Şeful aerodromului Mihail Kogălniceanu, lt cmdr Adrian Vasile, a declarat că, în calitate de gazdă, s-a preocupat să asigure toate condiţiile militarilor americani. Ei vor fi cazaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, amenajată pe durata a trei luni, cu 6 milioane de dolari, şi la fosta bază a Batalionului Mecanizat “Vasile Lupu” din comuna Mihail Kogălniceanu. Operaţiunea militară comună româno-americană, care se va încheia în 22 octombrie, este menită să construiască interoperabilitatea relaţiilor militare dintre România, şi Statele Unite ale Americii, pentru a testa capacilităţile de comandă şi control necesare în rotirea trupelor militare.