Maria Franziska von Trapp, ultima supravieţuitoare din familia austriacă a cărei fugă din faţa ameninţării naziste a fost prezentată în musicalul ”The Sound of Music / Sunetul muzicii”, a murit la vârsta de 99 de ani. Maria Franziska von Trapp a murit din cauze naturale, în casa ei din Vermont, a anunţat fratele ei vitreg, Johannes von Trapp, pentru postul de televiziune CNN. Maria era unul dintre membrii fondatori ai grupului muzical Trapp Family Singers şi al treilea dintre cei şapte copii ai baronului Georg von Trapp din prima lui căsătorie. A doua soţie a baronului, cu care acesta a avut alţi trei copii, Maria Kutschera von Trapp, a scris o carte despre saga acestei familii, care a reprezentat apoi sursa de inspiraţie pentru două filme în Germania, un musical pe Broadway şi un film produs la Hollywood. Maria Kutschera a fost interpretată pe marele ecran de Julie Andrews, în 1965, în filmul regizat de Robert Wise.
Familia von Trapp a fugit din Austria, după invazia nazistă în 1938, şi s-a stabilit în SUA, în statul Vermont, în 1942. Această familie a susţinut ultimul ei concert în 1956, în SUA. Maria Franziska von Trapp nu s-a căsătorit niciodată şi a călătorit adeseori în Papua Noua Guinee, în calitate de membră a unei organizaţii de misionari creştini. Filmul ”The Sound of Music / Sunetul muzicii” a câştigat cinci premii Oscar şi face parte din Topul 5 al musicalurilor care au adus cele mai mari încasări din toate timpurile industriei de la Hollywood.