Şi-a cusut moartea de trup cu un ac ca pe o haină dragă pe care nu vrea s-o mai dezbrace niciodată, mantia hermetică cu caduceul brodat lângă aripi. Taximetristul de dincolo scrie: „Morţii ne vor semăna/ Şi ei/ Îi mai vizităm din când/ În când prin cimitire/ Unde numai primul/ Este plin de flori.” Aşa este. Şi ieri a fost rândul tău, copil-poet, să fii primul! Ieri, marţi, 13, George a fost întovărăşit, cu paşi înceţi, cu priviri furişate printre cruci de marmură în căutare de greşeli gramaticale sau de cunoscuţi, pe ultimul drum, de prieteni şi familie. Un cortegiu trist, căci participarea la acest ultim spectacol, care s-a jucat cu gura închisă, a fost gratuită. „Se intră doar pe lacrimi şi tristeţe”, scria pe afiş, căci „adevărul şi credinţa se întâlnesc doar în tăcerea dintre cei tăcuţi”. Acum în George este tăcere şi la fel a fost şi pe ultimul său drum. „Şi tace numai cine poate/ Să vorbească singur dar nu/ Se mulţumeşte cu asta.// Acela ştie că numai ea, singurătatea, se/ Împarte cu ceilalţi”. Şi asta le-a şi rămas prietenilor, căci poezia se citeşte în tăcere, cu voce tare. „A venit miercuri seară la mine în atelier. Mi-a spus că vrea să se facă taximetrist. Dincolo”, a povestit maestrul Ion Tiţoiu, directorul Revistei Tomis, adăugând „nu l-am luat în serios, că aşa era George, trăia şi vorbea în metafore”. „Doar că acum a murit pe bune. Unde pleci, prietene, mai avem atâta de băut, de mirat, de iubit...” (poetul Miki Vieru, poposit tocmai de la Oradea întru întovărăşire). Mai avea atâta de trăit, de visat, de citit, de scris, de privit... A ales însă să fie gazda perfectă, căci în locul în care se află prietenii îl vor găsi întotdeauna. George s-a sinucis, la 31 de ani, în apartamentul său, din cauză de viaţă, iar noua sa adresă este pe una dintre aleile albe, osificate, ale Cimitirului central. „eu cu mine şi cu noi/ ne-mpărţim perfect/ la unu.// totul până la capăt/ fără ezitări/ şi în singurătate/ perfectă.// nu mă iubesc suficient/ am nevoie mereu de cineva/ pentru a-mi putea vedea/ chipul întreg.// nu ştiu cât sunt eu şi câţi sunt/ alţii în mine/ numai cei cărora le-am văzut/ moartea au un loc precis/ un procent fix” (http://www.poezie.ro/index.php/author/3759/page/3/george%20vasilievici). Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene!