Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Decembrie 2011 / 00:00 549 accesări

CM DE KARATE SHOTOKAN

Sâmbătă, începând cu ora 9.00, la Năvodari, vor avea loc întrecerile din cadrul Cupei Mondiale de Karate Shotokan, competiţie organizată de CS Karate Dinamic Constanţa. Au confirmat prezenţa sportivi din opt ţări, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Rusia, Ungaria, Italia, Serbia şi România, care vor concura la kata şi kumite, individual şi pe echipe. Sâmbătă, de la ora 11.00, este programată festivitatea de deschidere.

MARAT SAFIN, ALES PARLAMENTAR ÎN RUSIA

Marat Safin, fostul nr. 1 mondial la tenis, a fost ales în Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului rus, din partea partidului Rusia Unită, câştigător al alegerilor legislative de duminică. Safin, care s-a retras din activitatea sportivă în 2009, are un mandat de cinci ani în Duma de stat. „M-am gândit mult să intru în politică. Este o nouă viaţă, un nou mod de a gândi, de a acţiona, care nu are nicio legătură cu tenisul sau cu sportul în general”, a declarat fostul sportiv în vârstă de 31 de ani. Americanul Pete Sampras, un alt fost număr unu mondial la tenis, l-a felicitat pe Safin după alegerile din Rusia: „În 20 de ani, el va deveni preşedintele Rusiei”. Din Duma de stat mai fac parte câţiva foşti sportivi: Anton Siharulidze (patinaj artistic), Svetlana Jurova (patinaj viteză), Alina Kabaeva şi Svetlana Horkina (gimnastică), Nikolai Valuev (box).

ACORDUL DINTRE PROPRIETARII ŞI JUCĂTORII DIN NBA, OFICIALIZAT

Proprietarii echipelor din NBA şi jucătorii au oficializat, joi, noua convenţie colectivă de muncă (CBA), care permite încheierea grevei şi începerea sezonului, pe 25 decembrie, cu aproape două luni întârziere faţă de programul din fiecare an. Proprietarii au ratificat acest acord cu 15 voturi pentru şi cinci împotrivă, iar sindicatul jucătorilor a anunţat că 86% din 200 de sportivi care au votat electronic s-au pronunţat în favoarea convenţiei. Astfel, piaţa transferurilor jucătorilor liberi de contract şi bazele de pregătire s-a deschis vineri. Convenţia colectivă este valabilă zece ani, dar atât proprietarii cât şi jucătorii pot cere anularea acesteia după şase ani. Din cauza întârzierii începerii sezonului, fiecare echipă va trebui să dispute 66 de partide în intervalul 25 decembrie - 26 aprilie 2012, ceea ce înseamnă o medie de un meci la două zile.



12