LIGA CAMPIONILOR LA HANDBAL MASCULIN
Rezultatele înregistrate în etapa a 6-a din Grupa C a Ligii Campionilor la handbal masculin - joi: HCM Constanţa - Metalurg Skopje 30-29; sâmbătă: RK Cimos Koper - Sankt Petersburg HC 30-23; duminică: HSV Hamburg - Orlen Wisla Plock 34-25. Clasament: 1. HSV Hamburg 12p, 2. Cimos Koper 8p, 3. Metalurg 7p, 4. Wisla 4p, 5. Petersburg 3p, 6. HCM Constanţa 2p.
VICTORII ÎN CUPELE EUROPENE LA HANDBAL MASCULIN
CSU Suceava s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, după o dublă victorie cu Bnei Hertzeliya (Israel), 38-26 şi 32-22, cele două partide având loc, sâmbătă şi duminică, la Suceava. Sâmbătă, tot în Cupa Challenge, în manşa tur, CS Caraş Severin a dispus, pe teren propriu, de HC Spartak Varna, scor 42-23. Aseară, în manşa tur a Cupei Cupelor la handbal masculin, Pandurii Tg. Jiu a pierdut, scor 25-26, meciul disputat în deplasare cu Pallamano Intini Noci (Italia).
SURPRIZĂ LA ODORHEI
În prima partidă a etapei a 10-a din Liga Naţională de handbal masculin, HC Odorhei a remizat, pe teren propriu, scor 27-27, cu CSM Ploieşti. Celelalte meciuri ale etapei se vor disputa la sfârşitul acestei săptămâni. Clasament: 1. HCM Constanţa 18p, 2. Ştiinţa Bacău 16p, 3. HC Odorhei 12p (golaveraj: 304-280), 4. Pandurii 12p (270-258), 5. Dinamo Călăraşi 11p (246-245), 6. Potaissa Turda 9p (242-242), 7. CS Caraş Severin 9p (229-247), 8. Poli Timişoara 8p (216-206), 9. Bucovina Suceava 8p (236-242), 10. CSM Satu Mare 7p (235-264), 11. CSM Ploieşti 7p (232-266), 12. CSM Bucureşti 6p (235-246), 13. U. Cluj 5p, 14. Steaua Bucureşti 0p.
JO JO DAN, ÎNVINS IARĂŞI DE AYDIN
Pugilistul român Jo Jo Dan a fost învins la puncte, decizie în unanimitate, de turcul Selcuk Aydin, într-un meci disputat pe durata a 12 reprize sâmbătă seară, la Trabzon. Reprezentantul gazdelor şi-a apărat astfel cu succes titlul de campion mondial WBC Silver la categoria welter. Jo Jo Dan, alias Ionuţ Ion, a fost numărat de două ori în acest meci de arbitrul de ring, în timp ce adversarul său a fost avertizat în ultima rundă, după o serie de lovituri neregulamentare. Boxerul român a luptat din repriza a cincea cu arcada stângă deschisă şi a suferit a doua înfrângere din carieră, după cea din iunie 2010, de la Istanbul, când doi arbitri l-au dat învingător pe Aydin cu 114-113, iar al treilea i-a acordat victoria românului cu 116-111, fapt ce a determinat WBC să decidă redisputarea meciului. Aydin a devenit astfel challanger obligatoriu pentru campionul mondial Floyd Mayweather.
GREVA DIN NBA SE APROPIE DE SFÂRŞIT
Patronii şi jucătorii din NBA au înregistrat un progres în negocierile privind încheierea grevei ce împiedică debutul campionatului, iar preşedintele ligii, David Stern, a declarat că sezonul ar putea începe la finalul lunii decembrie. După o întâlnire care a durat 15 ore, Stern s-a arătat optimist, anunţând că „s-a ajuns la un proiect de acord, ce trebuie să fie supus unor serii de aprobări şi operaţiuni foarte complexe. Suntem încrezători că totul va fi aprobat şi că sezonul va debuta pe 25 decembrie”. Acordul respectiv trebuie ratificat în continuare atât de majoritatea patronilor, cât şi de cea a jucătorilor din NBA. Până acum, 221 de meciuri din sezonul regulat au fost anulate.
SCHIOAREA VIKTORIA REBENSBURG, ÎNVINGĂTOARE LA ASPEN
Germanca Viktoria Rebensburg a câştigat proba de slalom uriaş desfăşurată sâmbătă la Aspen (Colorado), contând pentru Cupa Mondială la schi alpin. Pe locurile următoare s-au clasat austriaca Elisabeth Goergl şi americanca Julia Mancuso. În clasamentul general al Cupei Mondiale, după două etape, pe primul loc se află Viktoria Rebensburg, cu 180p, urmată de Elisebeth Goergl cu 140p şi Lindsey Vonn (SUA) cu 122p.