CUPELE EUROPENE LA HANDBAL MASCULIN
În prima manşă a turului 3 al Cupei Cupelor la handbal masculin, echipa Pandurii Tg. Jiu va întâlni, duminică, de la ora 20.00, în deplasare, formaţia Pallamano Intini Noci (Italia). În Cupa Challenge la handbal masculin, Bucovina Suceava va disputa, sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, pe teren propriu, ambele partide din turul 3 al competiţiei în compania formaţiei israeliene Bnei Hertzeliya. Ambele jocuri vor fi transmise în direct de TVR 2. Tot în Cupa Challenge, CS Caraş Severin va disputa, sâmbătă, de la ora 12.00 (în direct la Digi Sport 2), pe teren propriu, meciul tur cu echipa bulgară HK Spartak Varna.
HANDBALISTELE TRICOLORE, PREGĂTITE PENTRU CM
Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării lotului înaintea plecării spre Campionatul Mondial din Brazilia, că reprezentativele Franţei şi ţării gazde sunt cele mai periculoase adversare din grupa C a competiţiei. Căpitanul echipei naţionale, Cristina Vărzaru, îşi doreşte ca România să reuşească, după acest turneu final, calificarea la Jocurile Olimpice, iar locul la Londra 2012 îl are asigurat doar campioana mondială. La CM din Brazilia, România va înfrunta în Grupa C, la Sao Paolo, Franţa, Brazilia, Tunisia, Cuba şi Japonia. Programul meciurilor României în Grupa C - 3 decembrie: România - Tunisia; 5 decembrie: România - Cuba; 6 decembrie: România - Japonia; 8 decembrie: România - Brazilia; 9 decembrie: România - Franţa. Lotul României pentru CM din Brazilia este format din următoarele jucătoare: Talida Tolnai, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Carmen Cartaş, Daniela Băbeanu, Eliza Buceschi, Adina Fiera, Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă, Carmen Amariei, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita şi Ramona Farcău.
ROMÂNIA, GAZDA EDIŢIEI DE IARNĂ A FOTE 2013
Comitetul Olimpic European a decis, joi, în cadrul Adunării Generale, să acorde României acceptul final pentru a organiza ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Această decizie a venit ca urmare a faptului că dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive pe Valea Prahovei este într-un stadiu avansat, iar staţiunile montane sunt pregătite să găzduiască un astfel de eveniment. La Adunarea Generală de la Soci (Rusia) au participat, printre alţii, Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Patrick Joseph Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic European, Alexander Zhukov, vicepremierul Rusiei, Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi George Scripcaru, preşedintele Comitetului de Organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013.
JO JO DAN, LA O VICTORIE DE UN MECI CU MAYWEATHER
Boxerul Ionuţ Ion, alias Jo Jo Dan, va susţine un meci crucial pentru cariera sa împotriva turcului Selcuk Aydin, la Trabzon (Turcia). Meciul de sâmbătă, programat pe durata a 12 reprize, are ca miză titlul WBC Silver la categoria welter, iar învingătorul devine challanger obligatoriu pentru campionul mondial Floyd Mayweather. Jo Jo Dan, 30 ani, are 29 victorii în palmares, dintre care 16 înainte de limită, şi o singură înfrângere, în timp ce Aydin, 28 ani, deţinătorul centurii WBC Silver, numără 22 de victorii (17 înainte de limită). Întâlnirea dintre cei doi constituie o revanşă pentru meciul disputat în iunie 2010, la Istanbul, soldat cu singura înfrângere din carieră a românului, după o decizie la limită în favoarea lui Aydin. Decizia a fost contestată de toţi martorii neutri la meci, care au opinat că Ionuţ Ion trebuia să primească decizia la puncte.
ROMÂNIA, CINCI MEDALII DE AUR ŞI UNA DE ARGINT LA CE DE FOTBAL TENIS
România a cucerit şase medalii, dintre care cinci de aur, la Campionatele Europene de fotbal tenis, încheiate joi, la Nicosia (Cipru). La feminin, România a câştigat trei medalii de aur, sportivele tricolore impunându-se în toate cele trei finale jucate. Astfel, la simplu, medalia de aur a revenit Anei Maria Gherghel (Comexim Lupeni), care în echipă cu Monica Şagău (CS Fotbal Tenis Răzvan Cluj) a cucerit şi aurul în proba de dublu, în care a fost folosită şi Florica Chiar (Viitorul Alexandria). În proba de triplu, tot România a câştigat medalia de aur, în componenţa Dorina Păuna, Monica Şagău, Alina Meseşan (toate de la CS Fotbal Tenis Răzvan Cluj), Ana Maria Gherghel şi Florica Chiar. La masculin, România a câştigat, joi, două medalii de aur, la simplu, prin Georgel Bobiş (Tengo Salonta), acelaşi sportiv, în echipă cu Alin Bălan (Victory Cluj), cucerind şi aurul la dublu. În proba de triplu, România a obţinut medalia de argint, în componenţa Georgel Bobiş, Krsztian Acs, Alin Bălan şi Zoltan Palyanosz. Toate cele trei finale la masculin au fost jucate cu sportivi din Ungaria.
NADAL A RATAT CALIFICAREA ÎN SEMIFINALE LA TURNEUL CAMPIONILOR
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, al doilea favorit, a fost învins, joi seară, de francezul Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie nr. 6, într-un meci din Grupa B de la Turneul Campionilor de la Londra şi a ratat calificarea în semifinalele turneului. Tsonga s-a impus cu 7-6 (7/2), 4-6, 6-3 şi a obţinut astfel calificarea în penultimul act al turneului. După disputarea a trei etape în Grupa B, elveţianul Roger Federer, cap de serie nr. 4, a acumulat trei victorii, Tsonga două, Nadal una, iar americanul Mardy Fish, favoritul nr. 8, niciuna.
BEŞIKTAŞ ISTANBUL NEGOCIAZĂ CU PIVOTUL LUI LAKERS
Clubul turc de baschet Beşiktaş Istanbul profită din plin de lockout-ul din NBA, fiind pe punctul de a transfera un al treilea jucător din campionatul profesionist nord-american, Lamar Odom, pivotul lui Los Angeles Lakers, cu care poartă în prezent negocieri. Potrivit agenţiei de presă Anatolia, părţile sunt foarte aproape de semnarea unui acord, Odom urmând să încaseze 2 milioane de dolari dacă va rămâne la Beşiktaş până la finalul sezonului. Contractul conţine şi o clauză conform căreia jucătorul, triplu campion în NBA cu Lakers, poate reveni în SUA în cazul în care campionatul se va relua. Clubul din Istanbul a reuşit deja să transfere doi jucători din NBA, americanul Deron Williams, de la New Jersey Nets, şi turcul Semih Erden, pivotul lui Cleveland Cavaliers. În sezonul trecut, Beşiktaş l-a avut în lot pe starul NBA Allen Iverson.
UN GIMNAST CROAT A MURIT LA 22 DE ANI
Gimnastul croat Darius Moznik a decedat la vârsta de doar 22 de ani, din cauze ce nu au fost stabilite încă, potrivit anunţului de vineri al forului internaţional de profil (FIG). Moznik, fost component al lotului naţional, a decedat marţi seară, potrivit relatărilor presei croate, cauza decesului nefiind încă stabilită. Potrivit declaraţiilor antrenorului Tigran Goricki, sportivul s-a odihnit înaintea meciului de fotbal din Liga Campionilor, dintre Dinamo Zagreb şi Real Madrid, iar la pauza acestuia a fost găsit fără respiraţie. „Ne pregătisem la centrul de fitness din Nedelisce. La pauza meciului de fotbal am aflat că nu respiră. Nici nu am ajuns la Zagreb şi Darius murise. Am pierdut un mare gimnast, un prieten şi un mare om”, a spus Goricki despre sportivul care a făcut parte ani de-a rândul din lotul Croaţiei.
A MURIT LEGENDARUL HALTEROFIL SOVIETIC ALEXEIEV
Legendarul halterofil sovietic Vasili Alexeiev, dublu campion olimpic (1972 şi 1976) şi autor a 80 de recorduri mondiale, a decedat, la vârsta de 69 de ani, într-un spital din Munchen, a anunţat presa rusă. Conform unui responsabil al Ministerului rus al Sporturilor, Alexeiev suferea de probleme cardiace, fiind spitalizat în urmă cu două săptămâni. Septuplu campion al fostei Uniuni Sovietice şi primul om care a depăşit totalul de 600 de kilograme la trei stiluri, Alexeiev a câştigat opt titluri mondiale şi tot atâtea europene. Alexeiev a stabilit 80 de recorduri mondial şi a ridicat un total de 640 de kilograme la trei stiluri, la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972.